Vremea 15 septembrie – Temperaturile se schimbă radical

Vremea 15 septembrie – Temperaturile se schimbă radical

Astăzi discutăm despre o atenționare emisă de meteorologi ce vizează mai multe județe aflate în jumătatea de vest a țării. Este vorba despre un cod galben de instabilitate atmosferică valabil pâna azi la ora 10:00. Așadar, În Maramureș, Crișana, Banat, local în Transilvania și în zonele montane aferente se vor semnala în continuare averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În urma ploilor, se vor strânge prin acumulare cantități de apă de peste 20…25 l/mp și izolat, în special în nord-vestul teritoriului, de peste 40…50 l/mp. ***

Astăzi vremea va fi în general instabilă. Vor fi înnorări, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, în prima parte a zilei – la munte, în Transilvania, local în Crișana, în Maramureș, și în zona Moldovei. Din a doua parte a zilei, ploile se vor extinde și în mare parte din Muntenia, Dobrogea și Oltenia. Iar pe timpul nopții, aria precipitaților se va muta în regiunile sudice și sud-estice. Vor fi inclusiv condiții de grindină, anunță meteorologii. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 20…30 l/mp și izolat peste 40 l/mp, în special în zona montană și în nordul Munteniei. În mare parte din țară valorile termice vor fi mai scăzute față de zilele precedente, astfel maximele se vor încadra între 21 și 32 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Munteniei. ***

În București, valorile termice din cursul zilei vor fi mai scăzute fata de zilele precedente, dar se vor situa în continuare peste mediile multianuale. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă va fi de 15…17 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, cu o probabilitate mai mare în a doua parte a zilei și noaptea. ***

La munte vremea se va menține în general instabilă. Vor fi înnorări persistente și va ploua. Cu totul izolat vor fi condiții de grindină, iar cantitățile de apă vor depăși 40 l/mp în Carpații Meridionali și de Carbură. Temperatura aerului va continua sa scadă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *