Vremea – A fost publicată prognoza pentru următoarele patru săptămâni – Temperaturile VOR SURPRINDE românii, după vara toridă de până acum

Vremea – A fost publicată prognoza pentru următoarele patru săptămâni – Temperaturile VOR SURPRINDE românii, după vara toridă de până acum

Meteorologii au făcut o estimare a evoluției vremii pentru patru săptămâni, bazată pe datele furnizate de ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Ei au calculat media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2003-2022.

Săptămâna 31 iulie – 7 august

În regiunile vestice, nord-vestice și centrale, temperaturile vor fi mai mici decât cele obișnuite pentru această săptămână, iar în rest vor fi în general normale.

Ploile vor fi mai abundente în prima parte a acestui interval, în special în regiunile intracarpatice.

Săptămâna 7-14 august

În regiunile vestice și centrale, temperaturile medii vor fi ușor sub cele normale pentru acest interval, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice.

Precipitațiile se vor situa în jurul valorilor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 14-21 august

În majoritatea regiunilor, temperatura medie a aerului va avea valori ușor peste cele normale pentru acest interval.

Precipitațiile vor fi în general normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

Săptămâna 21-28 august

Valorile termice medii vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână în majoritatea regiunilor, posibil ușor peste în cele sudice.

Precipitațiile se vor situa în jurul valorilor normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *