Week-end cultural la Orăștie

Week-end cultural la Orăștie

Continuând seria de întâmplări culturale reunite sub genericul „Fără cultură suntem doar un cult hrănit de ură!”, organizate de gazetarul Dan Orghici, încă două manifestări au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute.

Salon de pictură în amintirea lui Aurel Nedel

Vineri, 19 aprilie, în sala expozițională „Sinagoga” de lângă Cetatea Orăștiei, a fost vernisat salonul de pictură în amintirea lui Aurel Nedel. La acest eveniment, comunitatea prietenilor maestrului Aurel Nedel a adus pios „Omagiu Aurel Nedel la 10 ani de la trecerea în eternitate”, readucând în atenția publicului câteva dintre creațiile maestrului – natura statică, portretele, autoportretele şi peisajele cu nesfârșitele revărsări de culoare şi lumină.

Lucrările prezentate care ne poartă spre rădăcinile artei moderne românești sunt din colecțiile personale ale iubitorilor de artă din orașul în care oarecând se traducea o parte a Bibliei cunoscută sub numele de „Palia de la Orăștie”.

Concert de chitară Gabriel Petric

Sâmbătă, 20 aprilie, în aceeași primitoare sală, orăștienii s-au bucurat de virtuoase interpretări la chitară, cantautorul Gabriel Petric propunând spre audiție o serie de melodii scrise pentru chitară.

Gabriel Petric spunea cândva: „Muzica e dincolo de perfecţiune, aşa cum perfecţiunea e dincolo de muzică. Mi-a trebuit ceva timp să aflu că există ceva mai important decât virtuozitatea pe care o apreciem cu toţii: bucuria de a cânta, de a da contur prin vibraţii tonale emoţiilor nedesluşite.” Și da a fost o seară a emoțiilor și a virtuozității, seară în care ne-am bucurat de muzică.

Seria de întâmplări culturale reunite sub genericul „Fără cultură suntem doar un cult hrănit de ură!”, va continua săptămâna aceasta. Iubitorii de cultură vor putea lua parte la:

„Povești cu și despre azi și mâine” prezentare de autor și dialog cu scriitorul Dumitru Hurubă. Evenimentul va avea loc joi, 25 aprilie de la ora 17, în sala expozițională „Sinagoga” de lângă Cetatea Orăștiei.

Vernisajul expoziție de pictură „Gavril Tengheru – Profesorul meu”, eveniment care va avea loc în ziua de Florii, duminică 28 aprilie tot în sala expozițională „Sinagoga” de lângă Cetatea Orăștiei cu începere de la ora 17.

The post Week-end cultural la Orăștie appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *