Zeci de elevi și profesori de la un liceu din Timișoara au ajuns la spital cu simptome de intoxicaţie. Cursurile, suspendate

Zeci de elevi și profesori de la un liceu din Timișoara au ajuns la spital cu simptome de intoxicaţie. Cursurile, suspendate

Zeci de elevi și profesori de la Colegiul Național „C.D. Loga” din Timișoara au ajuns la spital, începând de noaptea trecută, cu dureri abdominale, varsături și scaune diareice. Deocamdată, nu se cunoaște cauza intoxicației. Cursurile au fost suspendate miercuri, 3 aprilie.

Potrivit ISU Timiș, numai noaptea trecută, în jurul orei 00.00, nouă elevi au fost duși la Spitalul pentru copii Louis Țurcanu, după ce părinții au chemat ambulanța, iar la primele ore ale dimineţii alte 12 persoane au ajuns la spitale.

În total, 15 copii sunt, în prezent, internaţi la Spitalul de Copii, alţi doi sunt la Spitalul Municipal şi tot la Spitalul Municipal este internat şi un profesor.

„ISU Timis a dispus deplasarea la locul interventiei cu 1 ASERV Dacia Duster, 1 CBRN, efectiv 6 subofițeri, pentru identificarea unei posibile surse”, a mai transmis ISU Timiș.

Totodată, conducerea instituției de învățământ a fost contactată, aceștia precizând că nu cunosc sursa posibilă de intoxicație, în contextul în care școala nu are cantină, nu este racordată la gazele naturale şi nici nu a fost făcută dezinsecţie sau deratizare.

„Legat de situația de la Loga, la această oră pot spune că nu știm de la ce au apărut simptomele copiilor! Sunt în jur de 30 de copii, vreo 12 adulti afectați de aceleași simptome! O parte internati, o parte acasă. Toată noaptea am stat pe telefon, cu reprezentanți ISU, conducerea Loga”, a transmis Aura Danielescu, inspector-șef al ISJ Timis.

Între timp, conducerea colegiului a dispus suspendarea cursurilor miercuri.

„Considerând a fi o situaţie obiectivă, o situaţie excepţională, împreună cu conducerea unităţii de învăţământ, la cererea directorului, în baza hotărârii consiliului de administraţie al unităţii, şi anunţând Ministerul Educaţiei, am decis suspendarea cursurilor şcolare pentru ziua de astăzi”, a transmis conducerea Colegiului Naţional „C.D. Loga” din Timișoara.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *