Zeci de ruși „viguroși” au alergat la minus 52 de grade Celsius, în maratonul siberian desfășurat la „Polul Nord al Gerului” | VIDEO

Zeci de ruși „viguroși” au alergat la minus 52 de grade Celsius, în maratonul siberian desfășurat la „Polul Nord al Gerului” | VIDEO

Un grup de ruşi viguroşi au participat vineri, 12 ianuarie, la unul dintre cele mai dificile concursuri de alergare din lume: un maraton desfăşurat la minus 52 de grade Celsius, în Siberia, scrie Agerpres citând Reuters.

🇷🇺❄️🏃‍♂️Uno studente di 24 anni della Yakutia ha vinto la maratona più fredda del pianeta. La quinta maratona estrema si è conclusa al Polo del Freddo di #Oymyakon in #Russia. Il vincitore Konstantin Dragunov ha corso per 42,2 km a -55º gradi in 3 ore e 7 minuti! 🏆 pic.twitter.com/aeXYmMP0d3

— Andy A. Lambardi 🇮🇹🇷🇺 (@a_lambardi) January 12, 2024

Alergătorii au fost supuşi unor controale medicale înainte de startul evenimentului din Oimiakon, o aşezare situată în Siberia, iar pe parcursul traseului au primit supă, ceai cald şi gustări.

A student from #Yakutia became the #champion of the extreme #marathon at the Pole of Cold in #Oymyakon.The 42 km race took place at a #temperature of -55. 38 #athletes took part, the oldest being 75 years old. The winner covered the distance in 3 hours and 7 minutes. pic.twitter.com/JsJKSv30wl

— mishikasingh (@mishika_singh) January 12, 2024

În total, 38 de persoane, îmbrăcate din cap până în picioare pentru a se proteja de ger, au concurat la probele de maraton şi semimaraton, a relatat presa locală.

“Ochii ți se acoperă cu gheață”

Alisa Matveeva, care a alergat la cursa de semimaraton, a declarat că experienţa a fost “foarte înfricoşătoare”, cea mai scăzută temperatură la care s-a antrenat anterior fiind de minus 20 de grade Celsius, la Moscova.

“Mi-a fost greu să alerg primii 10 kilometri. Apoi a fost mai uşor, pentru că deja înţelegi cum să respiri (şi) îţi aminteşti că trebuie să-ţi îndepărtezi gheaţa de pe ochi, pentru că ochii ţi se acoperă cu ea”, le-a spus ea reporterilor.

“Mă bucur foarte mult că am purtat o mască termică şi branţuri încălzite, acestea pur şi simplu m-au salvat”, a adăugat Matveeva.

Cel mai friguros oraș din lume

Micul orășel Oimiakon, din estul Siberiei, este cel mai friguros centru locuit din lume, unde rezidenții se confruntă cu temperaturi de iarnă care ajung până la minus 70 de grade Celsius.

Un monument la intrarea în această așezare rurală cu câteva sute de locuitori poartă inscripția “Oimiakon, Polul Nord al Gerului”.

THE COLDEST INHABITED PLACE ON EARTH The village of Oymyakon, in eastern Siberia, is the coldest inhabited center in the world, where residents face winter temperatures that plunge to as low as 70 degrees below zero. In Oymyakon, during winter, the sunlight lasts only a few… pic.twitter.com/aCpRrcRegB

— Epic Curiosities (@Epic_Curios) January 12, 2024

Culmea ironiei, Oimiakon se traduce prin „apa care nu îngheață”. Orășelul a fost denumit astfel deoarece în apropiere există un izvor termal.

Cea mai scăzută temperatură înregistrată vreodată în Oimiakon a fost de minus 71,2 grade Celsius, fiind măsurată de omul de știință Serghei Obrychev. Această valoare este inscripționată pe monumentul care tronează la intrarea în localitate.

Foto: Profimedia Images

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *