Pentru această zi vă voie scrie despre condamnatul la moarte Avram Sava, una dintre victimele regimului bolșevic date nemeritat uitării.
Regimul comunist prin lagărele de reeducare prin muncă, destinate adversarilor politici din toate categoriile sociale și naționale din România, a dorit distrugerea clasei politice interbelice, epurarea intelectualității anti-regim. Gulagul Românesc a reprezentat o lovitură adâncă dată societății românești, cu efecte profunde, care se resimt din plin și astăzi. Și totuși, în ciuda tuturor eforturilor sistemului de a-și elimina opozanții, celor închiși nu le-au răpi libertatea de a gândi. Iar pentru asta au fost condamnați la moarte sau au murit în închisorile comuniste.
Le suntem datori! Păstrându-i vii în memoria colectivităților, promovând toleranța, respectând drepturile fiecărui om, dar mai ales prin neabandonarea luptei pentru dreptate și adevăr, plătim această datorie. Pe 9 martie după calendarul Creștin de rit Bizantin (Greco-Catolici și Ortodocși) ne amintim de cei Sfinții 40 Mucenici din Sevastia. Iar în calendarul laic serbăm Ziua Memoriei, Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din Perioada 1944-1989, așa că astăzi, pentru mine, este una dintre zilele de scadență, așa că voi plăti această „rată” morală cu textul de mai jos:
Avram Sava s-a născut la 10 octombrie 1913 în satul Cloșca, com. Horia, raion Hârșova, reg. Constanța, a fost fiul Iui Stancu și Garofina, de profesiune mecanic de locomotivă diesel, având ca studii 4 clase profesionale, căsătorit, are 3 copii, fără avere, neîncadrat politic, fără antecedente penale, cu ultimul domiciliu în Orăștie, reg. Hunedoara, trimis în judecată pentru „crima de sabotaj contrarevoluționar” și pentru „tentativa crimei de sabotaj contrarevoluționar”.
Patriot și victimă a regimului bolșevic din România anilor ʼ50
Avram Sava a ales ca armă de luptă împotriva nedreptăților înfăptuite de „noua clasă conducătoare”, cuvântul scris pe garduri și mai apoi manifeste.
Astăzi, într-o lume plină peste tot de graffitti, să vezi un slogan anti guvern este un fapt cât se poate de banal, înafara unui zâmbet (dacă textu-i polemic) sau a unei „no io și la ăsta, o mânzălit gardu” nu o să vezi vreo reacție. Însă în perioada neagră (1948-1960) vreme a carnetelor roșii era un fapt ce-ți putea aduce condamnarea la moarte, ca și-n cazul de față.
Dar mai bine dau cuvântul «Sentinței nr. 2/1956, din 05 ianuarie 1956 a Tribunalul Militar Teritorial al Orașul Stalin (Brașov), în deplasare la Combinatul Siderurgic „Gheorghe Gheorghiu Dej” din orașul Hunedoara ce s-a întrunit în ședință publică în scopul de a judeca procesul privitor la Sava Avram, sentință care-i a aduce acestuia moartea: „Tribunalul în numele poporul, hotărăște: Cu unanimitate de voturi făcând aplicațiunea art.209/2 al.2 C.P. îl condamnă la moarte pe SAVA Avram pentru crima de sabotaj contrarevoluționar. Prin aplicarea art.96 C.P. art.209/4 C.P. raportat la art.209/2 al.2 C.P, cu unanimitate de voturi condamnă pe același inculpat la pedeapsa cu moartea și pentru tentativa la crima de sabotaj contrarevoluționar. Conform art. 101 C.P. execută pedeapsa capitală. Cu drept de grațiere.», la aceste „cu drept de grațiere” voi revenii.
Ce a făcut Sava Avram de fapt?
Din aceiași sentință: „Astfel, la început acuzatul şi-a desfășurat activitatea de agitație anti-democratică, prin diferite inscripții făcute cu creta pe gardurile sau zidurile din Orăștie, Simeria și Hunedoara. Mai târziu., pentru a fi mai expeditiv și a nu fi surprins asupra faptului, a trecut la confecționarea, unor manifeste contrarevoluționare la domiciliul său, pe care le afișa sau le răspândea în diferite locuri din regiunea Hunedoara, în apropierea domiciliului său (Orăștie, Simeria) sau a locului său de muncă Hunedoara.”
Da, ați citit bine a scris cu creta pe gardurile sau zidurile din Orăștie, Simeria și Hunedoara diferite inscripții, pentru asta un tribunal al celor cu carnete roșii l-au condamnat la moarte și executat.
„În timpul regimului burghezo-moșieresc din trecut, poporul muncitor din țara noastră a îndurat chinuri, suferințe și privațiuni de cele mai elementare drepturi politice şi cetățenești, fiind exploatat în mod. barbar de către conducătorii de atunci ai statului. Prin luptă consecventă revoluționară şi cu nenumărate sacrificii, în urma actului istoric de la 23 august 1944, după eliberarea țârii noastre de către glorioasa armată sovietică, proletariatul român, condus de partidul său a ieșit victorios, dărâmând din temelii vechea orânduire burghezo – capitalistă.”, mai este scris în sentință.
Astăzi o pot spune în siguranță și datorită morții lui Avram Sava că în România PCR. în preajma zilei de 23 august 1944, avea între 794 și 1150 de membrii și că așa zisa eliberare a costat țara noastră, potrivit lui R. J. Rummel, care menţionează estimarea minimală 245.000 de morţi şi pe cea maximală 920.000 de morţi, după care vine cu propria sa estimare 435.000 de morţi în închisorile și lagărele tovarășilor.
Trageți concluziile:
„Poporul muncitor devenind liber și independent, conducător al destinelor sale, stăpân pe imensele bogați ale țări cât şi pe rodul muncii sale, îşi făurește prin muncă o viață nouă. Nenumăratele realizări şi transformări politico-sociale, datorate noului regim de democraţie populară – instaurat în ţara noastră după 23 august 1944 – au dus la creşterea nivelului de trai şi cultural al oamenilor muncii, la înflorirea scumpei noastre patrii. Această nouă stare de lucruri, nefiind. pe placul claselor dependente de la putere, face să crească ura acestora contra regimului de democraţie populară şi să uneltească contra sa prin tot felul de mijloace meschine, urmărind răsturnarea regimului actual şi aducerea la conducerea statului a vechilor regimuri.”, este scris în aceiași sursă.
Sună bine, nu?
Cu câteva precizări „poporul muncitor” era în închisoare sovietică și dependent de toanele lui Stalin, a acea vreme. „Poporul muncitor” își făurea singur „Sovrom-urile” (un fel de societăţi mixte româno-sovietice) scopul oficial al acestora era destinat recuperării datoriilor pe care România le-ar fi avut către Uniunea Sovietică în urma războiului. Însă, potrivit istoricilor, Sovromurile au reprezentat cea mai durabilă şi mai rentabilă formă de exploatare de către URSS a bunurilor generale din România, o exploatare la sânge a bogăţiilor naturale ale ţării şi, în general, a economiei româneşti. Economiştii au calculat că ruşii au sărăcit economia României, în cei 11 ani, de aproximativ 2 miliarde de dolari.
La valoarea actuală a banilor, suma ar fi de circa 30 de miliarde de dolari. Aceasta în condiţiile în care datoria de după război era de 300 de milioane de dolari. Sfârşitul dominaţiei sovietice asupra economiei româneşti s- a concretizat abia în 1956 şi a fost determinată, în principal, de moartea lui Stalin.
Dar și în acea perioadă mai erau oameni ce voiau cu tot dinadinsul să trezească revolta în mentalul comun să lupte, având ca armă o banală cretă, împotriva puștilor oribilului sistem.
„În realizarea scopurilor sale criminale, burghezia, în afară de sprijinul reacţiunii imperialiste din afara şi-a recrutat unele elemente declasate din ţară, care fără a face parte din sânul ei, totuşi mânate de pofta de îmbogăţire şi mărire, au acceptat să treacă în tabăra ei. Aceste elemente descompuse moral, decăzute, duşmănoase năzuinţelor clasei muncitoare, au căutat să-şi slujească cu credinţă stăpânii, prin săvârşirea celor mai odioase acte criminale îndreptate contra tânărului nostru stat democrat popular,” continuă sursa citată. Pofta de îmbogăţire şi mărire, cum zice sentința, nu a fost probată de anchetatori, bătăile administrate lui Avram și nici turnătorii securității nu au dovedit îmbogățirea. Iar mărirea, dacă poate fi numită astfel, a venit tot de la comuniști purtând numele de GLONȚ. Rezultatul acestui „tânăr stat democrat popular” s-a văzut, agonia sa ține din decembrie 1989, iar moartea regimului comunist se lasă și acum așteptată.
De ce? O să răspund retoric: Oare dacă procurorul și judecătorii acestui caz ar mai fi trăit, ce pensii aveau?
În consecință iată și concluzia:
„Tribunalul în numele poporului hotărăște: Cu unanimitate de voturi făcând aplicațiunea art. 209/2 al.2 C.P. îl condamnă la moarte pe Sava Avram pentru crima de sabotaj contrarevoluționar. Prin aplicarea art. 96 C.P., art.209/4 C.P., rap. la art. 209/2 al.2 C.P. cu unanimitate de voturi condamnă pe aceiași inculpat la pedeapsa cu moartea și pentru tentativa Ia crima de sabotaj contrarevoluționar. Conform art. 101 C.P. execută pedeapsa capitală. Se confiscă în mod integral averea personală a condamnatului cu respectarea dispozițiilor art. 25 pct.6 C.P. și art.3G Cod. Familiei. În baza art.304 al. 1 C.J.M. se obligă la 1000 (una mie) lei cheltuieli de judecată. Cu drept de grațiere. Dată și citită în ședință publică astăzi 09 ianuarie 1956.”
Avram Sava a fost executat la 01.02.1956, fără drept la recurs și grațiere deși hotărârea tribunalului scria negru pe alb „Cu drept de grațiere”.
Și l-au grațiat?
Nu a avut timp nici de recurs darmite grațiere.
Însă în acele vremuri exista, cum există și astăzi, mult, prea mult, mult prea mult ROȘU, vremuri pe care unii dintre dumneavoastră le regretă și mai grav tineri ce habar nu au de acea perioadă ar vrea să se întoarcă. Ei bine EU NU!
Resurse:
Arhiva Ministerului Apărării Naționale, Petrișor Florea Comandantul Unității Militare 02405 Pitești;
Dan Orghici, Adrian Ioan, B. Secui „Oamenii din Ținutul Orăștiei-Călindaru’ Foii Interesante”, Volumul I, Ed. Măiastra, Târgu Jiu, 2023;
Dan Orghici, „Locuri, case Oameni”, manuscris de sertar.
The post Ziua Națională a Deținuților Politic appeared first on Cotidianul RO.
