Geantă Lady Dior cu motive din folclorul românesc, reinterpretată de Mircea Cantor. Ce preț are

Geantă Lady Dior cu motive din folclorul românesc, reinterpretată de Mircea Cantor. Ce preț are

Mircea Cantor a șocat întreg Parisul cu geanta Lady Dior reinterpretată cu motive din folclorul românesc. Pe geantă scrie „Fă Rai din ce ai” și s-a consultat cu meșteșugari români pentru a o crea.

Cât costă geanta

Artistul care de 25 de ani locuiește în Paris, nici nu se gândea că își va lăsa amprenta stilului pe un model renumit. Artistul s-a inspirat din motivele autentice românești pentru a da naștere genții, informează observatornews.

„Un fel de motiv al soarelui din arta tradiţională, acest hashtag pe care îl vedem atât pe ie cât şi pe porţile maramureşene, dar în acelaşi timp grădinile franţuzeşti de la Versailles. Şi după e scris pe mânere, am scris Fă Rai din ce ai! doar că nu se vede exact. Uite aici, fă rai din ce ai şi dincolo „Fait le Paradise dans que tu as” deci e în trei limbi scris acest mesaj pe ea. Şi apoi mai este cureaua care ţine geanta pe care este tot aşa o funie brodată”, spune Mircea Cantor.

Artistul spune că pentru un motiv s-a inspirat dintr-o jachetă care provine din zona Bihorului, locul de origine al bunicii sale. Cojocul cohănesc a stat la baza inspirației pentru cele 100 de exemplare ale genții care s-au vândut ca pâinea caldă. Prețul unei astfel de genți este de 6.000 de euro, iar majoritatea clientelor au fost românce. Mai mult, pentru fiecare clientă, artistul a creat câte o eșarfă.

„Pentru mine artizanii sunt chiar foarte, foarte buni. Am lucrat cu ei nu doar în Maramureş, ci şi în Franţa. Tot ceea ce te-a condus la acea rapiditate vine dintr-un trecut care s-a sedimentat, din idei anterioare, din lucruri pe care le-am exersat, din toată practica mea, din spiritul de observaţie, din memorie, din cunoaştere, din citire toate lucrurile astea te conduc la asta… Să zic o durată, de exemplu 3 luni, nu contează”, a menționat Mircea Cantor.

Premiile artistului român

Românul a câștigat două dintre cele mai importante premii acordate artiștilor contemporani, Premiul Ricard în 2004 și Premiul Marcel Duchamp în 2011.

Geanta Lady Dior a fost create la începutul anilor ’90 de directorul de creație Gianfranco Ferré, accesoriu care a devenit popular după ce prințesa Diana a declarat geanta ca fiind preferata ei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *