Noi probleme la podul peste Dunăre de la Brăila: se face din nou asfaltare la nici un an de la inaugurare. Ce spune Grindeanu

Noi probleme la podul peste Dunăre de la Brăila: se face din nou asfaltare la nici un an de la inaugurare. Ce spune Grindeanu

La nouă luni de la inaugurarea cu fast a podului suspendat peste Dunăre de la Brăila, constructorul face a treia asfaltare, din cauza unor denivelări. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a admis că „există neconformităţi”, iar până nu vor fi îndreptate de cei care au realizat lucrarea, autoritățile române nu vor face recepția lucrării.

„Vor fi asfaltări punctuale pe zonele deteriorate. Practic, niște reparații. O să fie un oarecare disconfort în zona lucrărilor, dar nu se întrerupe circulația”, a declarat purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Şerbănescu, citat de ziarul Adevărul.

Potrivit Digi24, în prezent, pe sensul Tulcea – Brăila se circulă pe singură bandă, deoarece banda 1 este închisă din cauza reparațiilor. Este a treia intervenție de acest fel din ultimele nouă luni.

Grindeanu: Există neconformităţi

Podul suspendat peste Dunăre a fost inaugurat pe 6 iulie 2023, în prezența mai multor oficiali, inclusiv a președintelui Klaus Iohannis și a ministrului Sorin Grindeanu, după 5 ani de lucrări.

La scurt timp, pe asfaltul podului din porțiunile de urcare și coborâre au apărut denivelări, pe care constructorul, firma We Build din Italia, a încercat să le remedieze turnând un nou strat de asfalt. În unele zone, denivelările măsoară și 10 centimetri, a semnalat în martie Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Podul de la Brăila încă nu a fost recepționat de CNAIR, din cauza problemelor care nu au fost remediate.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat luni că cei de la CNAIR au terminat evaluarea lucrărilor şi că există neconformităţi pe care cei care au realizat această lucrare trebuie să le îndrepte, iar până când nu sunt înlăturate, nu vor face recepţia.

„Până când aceste neconformităţi nu sunt înlăturate şi lucrările în aceste zile sunt pe înlăturarea acestor neconformităţi, noi nu vom face recepţia. Punct”, a declarat Sorin Grindeanu, citat de News.ro.

El a mai spus că în acest moment e un soi de semişantaj, în care li se transmite că nu vor da în circulaţie partea de pe Jijila, de pe malul tulcean al Dunării, până nu se recepţionează podul.

Șuruburi slăbite, fisuri, infiltrații de apă

La nici o lună de la inaugurarea podului, au apărut și primele probleme. Mai întâi au fost șuruburile, când în august, un cetățean s-a filmat în timp ce desfăcea cu mâna șuruburile parapetelor podului.

Ulterior, un raport realizat în perioada 3-6 noiembrie 2023 de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Buzău arată mai multe nereguli existente pe podul peste Dunăre de la Brăila, printre care acumularea de apă în tablier, care, potrivit inginerilor, poate duce la probleme de durabilitate și stabilitate, a scris site-ul de investigații defapt.ro.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *