Televiziunile pentru copii sunt destul de mari în audiențe și nu doar cei mici le urmăresc. Părinții stau pe-aproape, cu telecomanda

Televiziunile pentru copii sunt destul de mari în audiențe și nu doar cei mici le urmăresc. Părinții stau pe-aproape, cu telecomanda

Ideea unora care pariază doar pe știri și generaliste, potrivit căreia televiziunile pentru copii și tineret, aflate în grila operatorilor de cablu TV, reprezintă un segment minor de audiență, este falsă. Aceste televiziuni pentru cei mici nu sunt deloc… mici. Dețin un public fidel, format din copii, părinți și bunici, și sunt suporturi importante pentru investitorii în publicitate. Difuzează programe variate, creative și educative, la concurență cu ofertele de pe internet, consumate pe tablete și telefoane. Fiecare televiziune are un public-țintă declarat: preșcolari, școlari, preadolescenți. Mai mult, concurența televiziunilor de pe „nișa celor mici” este foarte mare. 

În prezent, în sistemul național de măsurare și monitorizare TV, operat de Kantar Media, sunt prezente 12 televiziuni ale căror programe se adresează copiilor și familiilor acestora. Doar una, TraLaLa TV, este o afacere românească, restul fiind controlate de marile rețele internaționale Warner Bros. Discovery, The Walt Disney Company, AMC Networks și Paramount.

În luna martie 2024, cele 12 televiziuni au avut o cotă cumulată de piață de 5,1% la nivel național, conform Kantar Media. Adică, 5,1% dintre românii care s-au uitat la televizor, în cursul acestei luni, au urmărit unul dintre aceste programe. Cota cumulată de vizionare a televiziunilor pentru copii a fost mult mai mică decât cea a știrilor TV (15%), a fost apropiată de cea a nișei de filme și seriale (7,6%) și a fost mai mare decât a televiziunilor de sport (4,7%). 

Cea mai urmărită televiziune a fost Cartoonito, deținută de Warner Bros. Discovery (SUA), cu medie de 23.540 de telespectatori pe minut la nivel național (consum pe telecomandă). Programele Cartoonito se adresează, în principal, preșcolarilor (2 – 6 ani) și familiilor acestora. Cu acest rating, televiziunea s-a plasat pe locul 25 în clasamentul audienței generale, în spatele televiziunii de filme și seriale pentru femei DIVA (28.660), dar înaintea unor televiziuni cu blazon și pretenții de rating: B1 TV (22.060), Kanal D2 (22.490) și Pro Arena (16.800). 

Alte două televiziuni pentru copii, Cartoon Network (deținută de Warner Bros. Discovery) și Disney Junior (The Walt Disney Company), au avut ratinguri lunare de peste 20.000 de telespectatori pe minut (toată ziua), performanță pe care n-au atins-o televiziuni precum Prima Sport 1, ETNO TV sau History Channel. Cu ratinguri competitive au încheiat luna martie televiziunile Nickelodeon (19.860 telespectatori pe minut), Minimax (16.180) și Nick Junior (16.170). 

Televiziunea românească TraLaLa TV, lansată în noiembrie 2021 și pornită inițial ca un canal cu conținut original pe YouTube, a avut în martie un rating general de 15.430 de telespectatori pe minut (toată ziua), peste televiziunile Acasă Gold (14.230), Eurosport 1 (13.400) și TVR 3 (7.720).

Televiziunea cu cea mai slabă audiență pe nișa de copii și tineret este Duck TV, cu un rating de 2.700 de telespectatori pe minut. Proprietarul Duck TV este compania slovacă Mega Max Media. Duck TV a ocupat locul 72 în clasamentul audienței generale, dintr-un total de 91 de stații măsurate, înaintea unor televiziuni precum Prima News (2.540), Metropola TV (2.350) sau Euronews (1.990). Toate aceste date de audiență arată că televiziunile pentru copii și tineret nu sunt atât de mici și neglijabile, conform prejudecăților. 

Dar cine sunt telespectatorii acestor televiziuni? Copiii care butonează singuri telecomanda. Răspuns parțial adevărat! Sondajele arată că un segment important de telespectatori este format din părinți. Adică, aceste televiziuni au o audiență de familie.

Am extras profilurile pentru primele șase televiziuni de pe această nișă cu cele mai mari ratinguri în luna martie și am constatat că cei mai mulți telespectatori provin, în mod firesc, din grupa de vârstă 4 – 11 ani. Ponderile celor mici din totalul audiențelor fiecărei televiziuni se prezintă astfel: Disney Junior (47,6%), Cartoon Network (42,2%), Cartoonito (38%), Nick Junior (38%), Nickelodeon (34,5%) și Minimax (24%).

Al doilea segment de telespectatori este format din persoanele cu vârste cuprinse între 35 și 44 de ani. Părinții! Sunt părinți cu vârste mai înaintate. (Tot să-i bombardezi cu reclame specifice în pauzele publicitare!) Procentajele acestora se prezintă astfel: Minimax (24%), Nick Junior (21,6%), Cartoon Network (20%), Nickelodeon (16,3%), Disney Junior (15,4%) și Cartoonito (14,6%). Părinții mai tineri (25 – 34 de ani) sunt mai prezenți la televiziunile Cartoonito (22,3% din totalul audienței) și Disney Junior (12%).

În funcție de educația telespectatorilor, cele mai mari procente sunt deținute de elevii de școală generală la Cartoon Network (65,2%), Nickelodeon (59%), Minimax  (55,6%) și Cartoonito (49%). Publicul cu studii superioare este redus pe această nișă. Doar Disney Junior a reușit să atingă o cotă de studii superioare de 14% din audiența sa, celelalte televiziuni având „părinți intelectuali” de sub 8%.    

Persoanele cu vârste de peste 65 de ani sunt cele mai puțin prezente la aceste programe: Cartoon Network (1,6%), Cartoonito (2,6%), Disney Junior (5%), Nickelodeon (4%), Minimax (2%) și Nick Junior (2,4%). Acestea sunt reprezentate de bunicii care urmăresc împreună cu nepoții desenele animate. Sunt procente normale la nivel național. Dacă ar fi mai mari, s-ar putea glumi că bătrânii au dat în mintea copiilor. Aceleași sondaje confirmă prezența consistentă a seniorilor la televiziunile de știri. Toată ziua. Deși televiziunile noastre de știri difuzează niște „desene animate” grotești cu politicieni, propagandiști și activiști de partid. 

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *