125 de persoane au fost reținute, după un protest pro-palestinian la Universitatea din Amsterdam

125 de persoane au fost reținute, după un protest pro-palestinian la Universitatea din Amsterdam

O demonstrație pro-palestiniană a fost înăbușită la Universitatea din Amsterdam, de poliția olandeză. Forțele de ordine au intrat cu buldozerele peste baricade și au reținut 125 de persoane.

Au existat confruntări violente între autorități și demonstranți

Marți dimineață, polițiștii olandezi au intrat cu buldozerul peste baricade şi au reținut 125 de persoane în confruntări violente, au declarat autorităţile, relatează DutchNews.

Solicitările Universităţii din Amsterdam şi ale primarului ca protestatarii să părăsească campusul au fost ignorate, a precizat poliţia. În mesajele postate în cursul nopţii pe reţeaua X, poliţia a declarat că a trebuit să acţioneze pentru a opri manifestaţia şi să demonteze corturile care fuseseră instalate de protestatari. Aceştia au aruncat cu pietre şi petarde.

Toţi manifestanţii, cu excepţia a patru, au fost ulterior eliberaţi. Cei patru au fost reţinuţi mai mult timp sub acuzaţia de violenţă publică şi insultarea unui poliţist.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *