15 percheziții la persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc. 4 persoane, trimise după gratii, alte două în arest la domiciliu – FOTO

15 percheziții la persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc. 4 persoane, trimise după gratii, alte două în arest la domiciliu – FOTO

Potrivit sursei citate, din cercetări a reieșit că, în perioada noiembrie 2022 – septembrie 2023, persoanele bănuite ar fi deținut, intermediat și comercializat direct, în mod repetat, droguri de risc, mare risc și substanțe psihoactive (canabis, 3-CMC, cunoscut drept cristal și 2-MMC) către consumatori din județul Timiș, cu sume cuprinse între 200 și 500 de lei.

“De asemenea, în sarcina unuia dintre bănuiți s-ar fi reținut și faptul că ar fi deținut fără drept, pentru consum propriu, diferite cantități de droguri de mare risc (cocaină  și 3-CMC cunoscut sub denumirea de cristal)”, mai arată sursa citată. 

Polițiștii au puse în aplicare 15 mandate de percheziție domiciliară, în județele Timiș și  Cluj, fiind descoperite și ridicate aproximativ 100 de grame de substanţă cristalină 2-MMC și 30 de grame de 3-CMC (cristal), cântare de precizie, cu urme de substanță, mai multe cutii, conținând pungi de dimensiuni mici cu sistem de închidere tip zip-lock noi, 10 telefoane mobile, sume de bani, precum și alte mijloace de probă.

La data de 9 noiembrie 2023, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea a 6 persoane, pentru 24 de ore.

În cursul acestei zile, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș a dispus arestarea preventivă a patru dintre persoanele bănuite și măsura arestului la domiciliu pentru alte două, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj și al jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi „Glad Voievod” Timişoara.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *