16 rețineri în galeria Rapidului în dosarul în care e cercetat și Daniel Niculae. „Cameră secretă” pe stadionul Giulești pentru materiale pirotehnice interzise

16 rețineri în galeria Rapidului în dosarul în care e cercetat și Daniel Niculae. „Cameră secretă” pe stadionul Giulești pentru materiale pirotehnice interzise

16 membri ai galeriei FC Rapid au fost reținuți joi seară, 14 martie, pentru 24 de ore de procurori, într-un dosar în care sunt acuzaţi că au introdus materiale pirotehnice pe stadioane în timpul meciurilor de fotbal, au declarat surse judiciare pentru Libertatea.

În acest dosar, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a pus sub acuzare 17 persoane, printre care se află şi preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae. Președintele Rapidului a fost ridicat de mascați joi dimineață și dus la audieri, unde a stat circa două ore. El a fost lăsat în libertate, având calitatea de suspect.

Acuzaţiile în acest dosar sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi distrugere.

„În fapt, s-a reţinut că în cursul anului 2023 pe raza municipiului Bucureşti s-a constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat mai multe persoane şi care avea drept scop introducerea şi folosirea materialelor pirotehnice în incinta stadioanelor de fotbal, în timpul desfăşurării meciurilor, tulburarea ordinii şi liniştii publice prin violenţe asupra bunurilor şi distrugerea suprafeţei de joc prin folosirea materialele pirotehnice, producându-se degradarea gazonului prin explozia materialelor pirotehnice, punând în pericol integritatea fizică a altor persoane (copii de mingi, stewarzi, jucători de fotbal, pompieri, reporteri)”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul București, într-un comunicat.

Polițiștii au găsit materiale pirotehnice, arme de foc letale şi arme albe la locuinţele membrilor galeriei Rapidului, în urma percheziţiilor efectuate joi în 19 locaţii din Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova şi Iaşi.

Armele găsite în timpul perchezițiilor

„Camera secretă” descoperită pe Giulești

Membrii galeriei Rapidului ascundeau materialele pirotehnice, înainte de începerea meciurilor, într-o „cameră secretă” amenajată într-o toaletă pentru bărbaţi de pe Stadionul Giuleşti, potrivit unor date din anchetă citate de Agerpres.

Potrivit anchetatorilor, pe 29 octombrie 2023, jandarmii au efectuat un control în zona Peluza nord a Stadionului Giuleşti, secţiunea 119 – 120, unde au găsit într-o toaletă destinat bărbaţilor patru saci ce conţineau 371 de articole pirotehnice: petarde, fumigene, torţe, combinezoane de culoare neagră şi măşti din plastic.

Materialele pirotehnice erau ascunse într-un spațiu mascat de o uşă în peretele acoperit cu faianţă, potrivit Agerpres.

Dan Şucu: Nu cunosc partea cu armele

Acţionarul principal al FC Rapid, Dan Şucu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că nu cunoaşte amănuntele legate de armele pe care le-a găsit poliţia în acest dosar.

„Nu cunosc partea cu armele, nu mi-l imaginez pe domnul Niculae cu mitralieră în mână. Găsit vinovat din ce punct de vedere? Că aş avea o problemă, dacă aş şti că în casa lui Daniel Niculae ar fi arme şi muniţie”, a declarat Dan Șucu.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *