”Dacă aș fi membru al Congresului SUA, aș vota fără ezitare în favoarea ajutorul suplimentar pentru Ucraina, deoarece vreau că Ucraina să poată apăra teritoriul pe care încă îl controlează și pentru că vreau ca Moscova să-și dea seama ca încercarea de a ocupa mai mult teritoriu va fi dificilă și costisitoare. Un ajutor mai mare pentru Ucraina va îmbunătăți poziția de negociere a Kievului atunci când vor începe discuțiile serioase, cel mai probabil după alegerile prezidențiale din SUA, din noiembrie. Acestea fiind spuse, aderarea Ucrainei la NATO în acest moment este o idee proastă, care va prelungi războiul și va lăsa Kievul într-o poziție și mai rea de-a lungul timpului”, scrie Stephen M. Walt, profesor de relații internațioale la Harvard University, pentru Foreign Policy – ”NATO nu ar trebui sa accepte Ucraina de dragul Ucrainei”.
Politica NATO a porților deschise a mutat în mod subtil decizia de la Alianță la statele care vor să adere; le spune celor din urmă că ”ușa este deschisă și sunteți liberi să intrați odată ce ați ajuns la standardele noastre. Însă versiunea originală a Tratatului NATO spune ceva ușor diferit. Articolul 10 spune că ușa NATO este închisă până când statele membre cad de acord că aderarea unui nou stat ”va promova principiile tratatului și… va contribui la securitatea zonei nord-atlantice”. Abia la acest moment statele membre pot deschide porțile și pot adresa o invitație. Distincția este importantă, pentru că tratatul original nu pleacă de la prezumția că alianța este creată pentru a se extinde. Campania recentă a Ungariei pentru amânarea aderării Suediei la NATO vreme de mai mulți ani ne amintește cum funcționează în practică acest proces: Suedia nu are niciun „drept” să adere la NATO până când toate statele membre nu cad de acord.
Întorcându-ne la Ucraina, cred că aderarea la NATO în acest moment (sau în viitorul apropiat) este o decizie neînțeleaptă și mă bazez pe următoarele lucruri. Unul este că Ucraina nu poate răsturna situația de pe front și nu poare recuceri teritoriile pierdute decât dacă va primi mai multe arme și va avea timp să-și refacă forțele după eșecurile de anul trecut. Ucraina suferă de o lipsă severă (și poate ireversibilă) de soldați, este supravegheată de drone, este dominată de artileria rusă și are de-a face cu fortificații ruse care vor face dificilă, dacă nu imposibilă, recuperarea unor teritorii. Susținătorii occidentali ai Ucrainei s-au înșelat în primăvara trecută când au fost optimiști în privința contraofensivei ucrainene și au repetat această greșeală sugerând că sunt încă multe variante pentru ca Ucraina să schimbe situația de pe front. As vrea ca lucrurile să stea altfel, însă trebuie să ne bazăm opțiunile politice pe lumea care este, nu cum am vrea noi să fie.
Liderilor ruși le pasă mai mult de soarta Ucrainei decât liderilor occidentali. Firește, nu le pasă mai mult decât ucrainenilor, însă au interese vitale în Ucraina, mai mari decât ale liderilor și populației din țările NATO. Președintele Putin și slugile sale au trimis sute de mii de militari să lupte și să moară în Ucraina, în timp ce nicio țară NATO nu vrea să facă așa ceva. Când președintele Macron a vorbit, spre surprinderea tuturor, de posibilitatea trimiterii de trupe NATO, șeful Alianței, Jens Stoltenberg, și cancelarul german Olaf Scholz au respins imediat ideea. Asta nu înseamnă că NATO nu este interesată de soarta Ucrainei, însă Rusiei îi pasă mai mult.
Consider pe mai departe că unul dintre motivele principale ale invaziei ilegale inițiate de Putin în februarie 2022 a fost să împiedice Ucraina să graviteze tot mai aproape de Vest și să adere în cele din urmă la Alianță. Dezvăluirile recente despre cooperarea dintre CIA și serviciile secrete ucrainene de după 2014 pentru a întări apărarea Ucrainei, precum și angajamentul NATO de a aduce Ucraina în cadrul Alianței au alimentat fără îndoială îngrijorările Moscovei, într-o ilustrare clasică a „dilemei securității” din teoria relațiilor internaționale. Acțiunile lui Putin reflectă, e drept, anumite idei despre unitatea culturală a ucrainenilor și rușilor, însă este imposibil de negat faptul că acțiunile sale au fost determinate de perspectiva aderării Ucrainei la NATO. Poate că Putin a interpretat greșit intențiile NATO și a exagerat amenințarea, însă nu este singurul lider mondial care a exagerat un pericol extern.
În lumina celor de mai sus, iată cinci motive pentru care Ucraina nu ar trebui să adere la NATO.
Nu îndeplinește criteriile pentru aderare. În cel mai fericit caz, Ucraina este o democrație fragilă. Corupția este încă endemică, alegerile au fost suspendate de la începutul războiului, sunt elemente influente în societate al căror angajament pentru normele democratice poate fi pus sub semnul întrebării. Din aceste motive, și din altele, Indexul Democrației publicat de The Economist spunea, anul trecut, că Ucraina este un ”regim hibrid”. Apoi, Ucraina nu a îndeplinit încă condițiile pentru Planul de Acțiuni pentru Aderare al NATO. Recunoscând acest lucru, la ultimul summit al NATO au fost anulate aceste criterii, schimbând procesul de aderare al Ucrainei de la unul în doi pași, la unul într-o singură etapă. Reducând standardele aderării, această decizie a creat un precedent potențial negativ.
Nu este limpede dacă NATO și-ar onora angajamentul din Articolul 5. Articolul V al Tratatului Nord-Atlantic nu este un declanșator care îi obligă pe membri să plece la luptă, dacă un alt membru este atacat. La insistența SUA, Articolul V îi obliga pe membrii NATO să privească orice atac asupra unui aliat ca un atac asupra tuturor și apoi ”să acționeze așa cum crede că este necesar”. Însă această clauză a fost interpretată ca un angajament de a apăra un stat membru care este atacat, pentru că inacțiunea în cazul unui asemenea atac ar pune sub semnul întrebării alianța ca întreg. Înainte de a primi un nou stat, restul alianței trebuie să se gândească mult și bine dacă va dori să-și riște armata în cazul în care acel stat ar fi atacat. Până acum, nici SUA, nici altă țară NATO nu au arătat că ar dori să trimită trupe în Ucraina. Arme da; oameni nu. Dacă am fi dorit să trimitem trupe, ele ar fi fost deja în Ucraina. Are oare sens să promitem tacit că vom lupta pentru Ucraina peste cinci, zece sau douăzeci de ani, dacă noi nu facem acum acest lucru? Mai mult, nu este limpede dacă Senatul SUA va ratifica aderarea Ucrainei la NATO. Este nevoie de o majoritate de două treimi, iar adunarea acestor voturi ar fi dificilă. 70 de senatori americani au votat în favoarea ultimului pachet de ajutoare, însă acea lege era legată și de ajutorul pentru Israel, iar asta poate că a mai adunat câteva voturi. Și mai important, poate că liderul de facto al Partidului Republican, Donald Trump, s-ar opune aderării Ucrainei, iar această poziție i-ar putea convinge pe câțiva senatori să voteze împotrivă și astfel nu ar mai fi posibilă ratificarea.
Apartenența la NATO nu este un scut magic. Logica primirii Ucrainei în NATO este că asta ar descuraja reluarea războiului de către Rusia, la o dată ulterioară. Este de înțeles că Kievul vrea să fie protejat, însă această idee pleacă de la presupunerea că NATO este un scut magic care va descuraja orice acțiune militară a Rusiei, în aproape orice circumstanțe. Același raționament a stat și la baza deciziilor anterioare de a extinde NATO în regiuni vulnerabile, precum țările baltice; avocații extinderii au presupus că garanțiile de securitate sunt niște cecuri care nu vor fi niciodată încasate. Apartenența la NATO poate să descurajeze un atac în multe împrejurări, însă nu este un scut magic. Multe voci au avertizat recent că Rusia ar putea provoca NATO în următorii ani. Dacă cineva crede că Putin va încheia războiul din Ucraina, va lua o scurtă pauză pentru refacerea forțelor și apoi va lansa un nou asalt în Finlanda sau Estonia, înseamnă că nu crede cu adevărat că scutul magic este eficient. Iar asta înseamnă ca actualii membri NATO trebuie să se gândească care sunt interesele lor vitale și care sunt țările pentru care ar lupta cu adevărat să le apere. Iar asta ne duce înapoi la punctul 2.
Aderarea la NATO va prelungi războiul. Dacă Moscova a atacat pentru a împiedica Ucraina să adere la NATO, atunci aderarea Ucrainei nu ar face decât să prelungească un război pe care Kievul îl pierde în acest moment. Dacă Putin a lansat ”operațiunea specială” pentru a împiedica aderarea, atunci el nu va pune capăt războiului, mai cu seamă când forțele sale se descurcă bine pe front iar aderarea la NATO este încă pe masă. Rezultatul este că Ucraina va suferi și mai mult și își va risca viitorul pe termen lung. Ucraina a fost una dintre țările europene care se depopula cel mai repede înainte de război, iar efectele luptelor (refugiații, scăderea fertilității, morții de pe front) vor face ca această problemă să se agraveze.
Neutralitatea nu este chiar atât de rea. Având în vedere istoria relațiilor ruso-ucrainene (inclusiv evenimentele din ultimii zece ani), putem înțelege de ce mulți ucraineni nu pot accepta neutralitatea. Însă neutralitatea nu a fost un lucru rău întotdeauna, chiar și pentru statele din proximitatea Rusiei. Finlanda a dus un război greu și fără succes împotriva Uniunii Sovietice, în 1939-1940, și a cedat în cele din urmă aproape 9% din teritoriu. Dar, la fel ca și Ucraina de astăzi, finlandezii au luptat eroic și au făcut ca URSS să plătească un preț uriaș pentru acea victorie. Rezultatul a fost că Stalin nu a încorporat Finlanda în URSS și nici nu a forțat-o să se alăture Pactului de la Varșovia, după Al Doilea Război Mondial. În schimb, Finlanda a rămas stat neutru, dar democratic, cu o economie de piață și cu relații comerciale atât cu Vestul, cât și cu URSS. Această situație a fost ridiculizată și numită „finlandizare”, însă s-a dovedit o formulă de succes. Dacă Finlanda ar fi încercat să adere la NATO în acea perioadă, s-ar fi ajuns la o criză majoră sau chiar la un război preventiv. Între cele două situații nu există o analogie perfectă – mai cu seamă că Putin vede o unitate culturală între ruși și ucraineni – însă ea sugerează că neutralitatea formală nu împiedică din start Ucraina să dezvolte o democrație robustă și să aibă relații economice puternice cu țările occidentale.
Din toate aceste motive, aderarea rapidă a Ucrainei la NATO nu este o idee bună. În schimb, susținătorii vestici ai Ucrainei trebuie să se gândească la aranjamente de securitate alternative care să reasigure Ucraina în contextul unui armistițiu sau al unui acord de pace. Kievul trebuie să fie asigurat în cazul reluării războiului de către Rusia; nu poate fi forțat să se dezarmeze și să accepte dominația rusă. Nu va fi ușor să oferim suficientă protecție într-un mod care să nu provoace Moscova și să nu ducă la reluarea războiului. Însă aderarea grăbită la NATO nu este cea mai bună variantă pentru securitatea Ucrainei; mai degrabă va prelungi războiul și va duce această țară care suferă într-o situație și mai rea.
The post 5 motive pentru a nu primi Ucraina în NATO appeared first on Cotidianul RO.
