5 scenarii pentru Rusia în noul mandat al lui Putin. Democratizarea regimului, cele mai mici șanse

5 scenarii pentru Rusia în noul mandat al lui Putin. Democratizarea regimului, cele mai mici șanse

DEMOCRATIZAREA – probabilitate 5-10%

Chiar dacă valul uriaș de mișcări populare care au dus la prăbușirea comunismului est-european în 1989 ar sugera că astfel de regimuri totalitare se pot prăbuși asemeni unor castele de nisip, șansa ca în Rusia lui Putin să se întâmple așa ceva este mică, potrivit analizei Politico.Cu un Navalnîi transformat în icoană a democrației, un astfel de impuls pentru reforme s-ar putea consolida, dar în sistemul de referință rusesc, nu occidental. Astfel, probabilitatea ca democrația să înflorească în Rusia înainte de 2030 este minimă.Aparent paradoxal, speranța ca aceste schimbări să se producă este ca Occidentul să apere Ucraina de rusificare, Dacă acest lucru nu se întâmplă, situația evoluează mai degrabă spre satisfacerea ambițiilor țariste ale lui Putin, care i-ar aduce o simpatie sporită din partea rușilor de rând.

DEZINTEGRAREA RUSIEI – probabilitate 10-15%

Pe fondul unui război devastator, cu sute de mii de soldați morți într-o luptă fără sens, rușii decid să protesteze în masă și să răstoarne un regim îmbătrânit și evaziv. Haosul pune stăpânire pe întreaga națiune, care se prăbușește într-un amestec de anarhie, fragmentare teritorială și violență care nu lasă neatinsă nicio regiune și nicio familie. Este ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani ai Rusiei țariste și s-ar putea întâmpla din nou.Probabilitatea nu este chiar atât de mare, dar nici un poate fi neglijată. Riscul este ca dizoluția unor republic care vor replica, la scară mai mică, aceeași probleme ale Federației, ar putea crea și mai multe probleme.

EXPLOZIA NAȚIONALISMULUI – probabilitate 15-20%

Acesta pare a fi unul dintre scenariile mai probabile cu care se confruntă Rusia post-Putin. Flăcările naționalismului, alimentate de actualul lider, nu se vor potoli în curând, iar numeroase exemple istorice arată că este aproape logic ca lucrurile să meargă în această direcție.Pe de altă parte, acesta variantă nu are, încă, mari șanse de reușită, din cauza absenței unui lider naționalist autentic, mai ales în condițiile în care chiar Putin a atins aproape granița dintre naționalism și fascism. Practic, o abordare mai extremă n-ar fi posibilă.Nici Occidentul n-ar trebui să cadă pradă scopului în sine și să facă concesii unei eventuale conduceri naționaliste a Rusiei.

RESETAREA PRIN TEHNOCRAȚIE – probabilitate 20-25%

Un astfel de proces s-a mai produs în perioada sovietică, la înlăturarea “pașnică” a lui Nikita Hrușciov, din 1964. De aceea, ideea că un cerc restrâns de înalți oficiali ai Kremlinului l-ar informa pe Putin că îi apreciază serviciile și îi doresc succes la pensionare pare destul de tentantă. Este aproape evident că și dacă Putin își va duce mandatul la final, anul 2030 va aduce un nou val în politica rusă. Nu va fi vorba, neapărat, de un nou guvern democratic, ci de unul condus de o elită tehnocrată pregătită în Occident, care ar începe să spună multe dintre lucrurile pe care oficialii și oamenii de afaceri occidentali vor să le audă. Există însă și un impediment: un dictator sadea, așa cum s-a dovedit a fi Putin, nu se va lăsa ușor gonit de la putere.

TRĂIASCĂ PREȘEDINTELE PUTIN – probabilitate 40-45%

Din păcate, cel mai probabil scenariu, în viziunea analiștilor de la Politico este și cel mai neplăcut pentru cei care speră într-o democratizare a Rusiei. Dacă nimic nu-i perturbă sănătatea sau durata vieții, Putin poate privi noul său mandat prezidențial ca pe o nouă etapă ce se poate prelungi și mai departe. Iar argumente sunt suficiente: după moartea lui Navalnîi, opoziția democratică pare să fi rămas fără călăuzitor și fără țintă, iar economia Rusiei, în ciuda valului de sancțiuni, nu a colapsat. Deși Putin nu a cucerit Kievul, nici nu se poate spune că a pierdut. Iar dacă facem comparație cu ultimii 2 președinți americani, la 71 de ani Putin are încă tinerel.Ceea ce ar trebui să înțeleagă Occidentul este că atât timp cât Putin rămâne la putere, războiul în Ucraina va continua. Vestul ar trebui să folosească toate instrumentele pe care le poate găsi pentru a-i forța pe ruși – atât pe cei de la Kremlin, cât și populația în general – să realizeze cât de bine le va fi tuturor când Putin nu va mai fi la putere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *