9 sfaturi pentru părinți de la profesori și psihologi – Cum să aibă copiii un început de an școlar de nota 10

9 sfaturi pentru părinți de la profesori și psihologi – Cum să aibă copiii un început de an școlar de nota 10

 

Majoritatea dintre copii așteaptă cu nerăbdare reîntoarcerea în bănci și revederea cu învățătoarea, profesorii și colegii de clasă. Sunt unii mai emoționați, în special cei care urmează să treacă pentru prima dată pragul școlii, arată psihologii.

În plus ,față de vacanță, se schimbă programul, activitățile și responsabilitățile, apar noi provocări.

Pregătirile pentru perioada de școală ar trebui începute cu o săptămână înainte, ne spun specialiștii, sau măcar cu câteva zile înainte, pentru ca trecerea de la un program lejer, de vacanță, la unul mai încărcat, cu multe activități, să nu fie prea bruscă. Însă niciodată nu este prea târziu.

 

1.     Reglați-vă ora de somn

Știm deja că somnul este extrem de important. Așa că trezirea de dimineață ar trebui să fie făcută treptat, până se ajunge la orarul de somn specific perioadei de școală.

„I-aş încuraja pe părinți să facă o trecere lentă cu minim o săptămână înainte de începerea şcolii în ceea ce înseamnă bioritmul copiilor, în special în privinţa somnului. I-ar ajuta pe copii să fie puşi la somn mai devreme, scăzând treptat, cu câte 10-15 minute în fiecare zi ora de somn, pentru ca organismul să se obişnuiască cu noua oră de trezire dimineaţa şi pentru a fi suficient de odihniţi”, ne spune psihologul Grațiela Stroie din Întorsura Buzăului, potrivit covasnamedia.ro.

 

2.     Începeți prin a organiza camera

Ordinea din cameră, aranjarea biroului și a dulapului cu rechizite, induce ușor copilul în atmosferă.

„Să ne organizăm camera, biroul, să ne organizăm lucrurile eliminându-le pe cele care s-au acumulat peste vară și să vedem care este stadiul cu cele necesare pentru școală”, este sfatul unui  profesor-mediator.

 

3.     Formați-vă o rutină

O rutină cu momente referitoare la școală, pot începe din timp, treptat.

„E important să ne intrăm în rutină treptat. Copiii au nevoie de structură şi de rutine în viaţa lor, îi ajută să fie echilibraţi, şi atunci am putea, de exemplu, în ultimele zile de vacanţă să îi ghidăm spre a-şi pregăti ghiozdanul, rechizitele, uniforma. Putem introduce în rutina zilnică mici momente care să aibă legătură cu şcoala”, mai spune Grațiela Stroie.

 

4.     Discutați mai mult și încercați să comunicați mai eficient

Discuțiile despre școală sunt extrem de importante. Vorbind despre așteptări, sau povestind pur și simplu despre colegi și profesori, teama copiilor se poate diminua, dacă aceasta există.

„Este foarte important să discutăm cu copiii legat de aşteptări, mai ales dacă e vorba de noi începuturi (de grădiniţă, de şcoală sau de trecerea în alt ciclu şcolar). În discuţiile directe cu aceştia, le-aş induce aşteptări pozitive, de curiozitate, de bucuria revederii. Dar aş normaliza totodată posibile trăiri emoţionale de dor faţă de părinţi sau vechi educatori, învăţători, colegi – care sunt absolut normale”, punctează Grațiela Stroie.

 „Pentru că tot ceea ce este nou trezește teamă (chiar și pentru adulți), e bine să-i pregătim din timp pe cei mici pentru prima întâlnire cu sistemul educațional și cu grupul mai mare, colectivitatea. Acasă îi pregătim la nivel cognitiv, le citim povești, le răspundem la întrebările inerente ale copilăriei, dar, mai important este să le explicăm ce se va întâmpla în școală și grădiniță. Să nu uităm de teama de a nu fi abandonați, a celor mici. Așa că le povestim despre grădiniță ca despre un loc în care vor întâlni prieteni, un loc în care totul se va desfășura sub formă de joc și joacă, un loc în care vor cunoaște profesioniști. «Uite, mama și tata nu pot răspunde la toate curiozitățile tale. Restul cunoașterii îl vei descoperi la grădiniță și școală. Tot acolo vei învăța să te împrietenești, să comunici mai mult, vei învăța despre multe alte lucruri pe care acasă nu le-ai aflat încă.» «Școala, grădinița sunt instituții în care există reguli, unele diferite de cele de acasă, dar regulile bunei purtări sunt aceleași, politețea și respectul să le ai cu tine tot timpul pentru că le vei primi și tu la fel.» Copiii mici trebuie să știe că timpul alocat în sistem nu va diminua calitatea și consistența timpului petrecut cu părinții, acasă, însă ei au și alte responsabilități, gospodărești și profesionale, așa că cei mici au nevoie de îngrijire și sprijin și din partea altora”, spune Maria Badiu, profesoară în Sfântu Gheorghe.

Aceasta mai spune că dacă avem de-a face cu un copil introvertit și sensibil, „îi explici chiar și despre cum se va desfășura prima zi la grădiniță ori la școală pentru a nu se teme că intră într-un grup foarte mare și că toată lumea va sta numai cu ochii pe el. Poți să-i sugerezi sau puteți conveni împreună ce să facă pentru a se acomoda mai ușor: să-și caute un coleg mai deschis, să-i pună câteva întrebări, să stea alături la festivitate sau în primele zile până se acomodează; să pună întrebări, să fie curios; să ceară ajutor de la colegi sau educatoare”.

 

5.     Fiți empatici

Empatia este o abilitate care ne permite să înțelegem sentimentele și emoțiile altor persoane. Cu alte cuvinte, să încercăm să ne punem în locul odraslei noastre. Cum am vrea să fim percepuți și înțeleși de către adulți?

„Dacă au emoții, chiar și când sunt mai mari (poate preadolescenți sau adolescenți), să nu uităm că acestea necesită explorare. Întrebări precum «Ce simți? Cum te simți?» ne ajută și îi ajută să-și cunoască stările și apoi să le stăpânească mai bine. «Înțeleg că ești trist/supărat/emoționat/frustrat că schimbi școala… sau începi școala». Empatizăm cu ei, le spunem că e normal ce li se întâmplă și îi asigurăm că le vom sta la dispoziție oricând li se va întâmpla ceva bun sau mai puțin bun. Celor mari (adolescenți) putem să le spunem că nu totul se află în controlul lor, că nu toți colegii sau profesorii le vor fi dragi, nici nu se poate astfel, dar și asta e normal. Responsabilitatea lor este să-și găsească motivația să devină mai buni, mai curioși să afle, mai conștiincioși pentru că dacă învață pot avea mai multe opțiuni în viață, pot descoperi mai ușor ce le place, pot lua decizii mai bune pentru viitorul lor. Tot celor mai mari, preadolescenți și adolescenți putem să le spunem că e normal să te temi de ceva nou, să ai emoții, dar când îți proiectezi frica pentru ceva din viitor ce nu s-a întâmplat și nu știi dacă se va întâmpla, chiar nu are rost”, mai spune Maria Badiu.

 

6.    Folosiți puterea exemplului

Copiii noștri sunt oglinda noastră. Mai ales la vârste fragede, sunt foarte atenți la ceea ce facem sau spunem. Apoi ne regăsim în gesturi, cuvinte și comportamente copiate. Vi s-a întâmplat?

„Această readaptare la perioada de activitate ține de organizarea fiecăruia și de cât de responsabili suntem în fiecare zi, iar copilul învață de la noi, adulții, nu din teorie, ci din ceea ce vede la noi. Chiar dacă noi ne dorim ca ei să fie cât mai organizați și să dea dovadă de o adaptabilitate imediată, nu se întâmplă așa. Astfel și cei mici (sau mai mari) la fel ca și noi, avem nevoie de câteva zile ca să ne reintrăm în ritm și este normal să fie așa. Fiți organizați și priviți cu seninătate începerea muncii după terminarea concediului și la fel va fi și copilul, căci copiii noștri sunt oglinzile noastre”, explică un profesor-mediator.

 

7.     Satisfaceți celor trei nevoi psihologice de bază ale unui copil – Ce este trio-ul „CCC”

Dacă putem ține cont de cele trei nevoi de bază ale unui copil (Conectare, Competență, Control – „CCC”), comunicarea și colaborarea cu acesta poate fi, fără îndoială, mai ușoară.

„Copiii au nevoi de bază precum conectarea, competența și controlul, iar adulții sunt datori să le satisfacă până într-un punct. De când sunt mici, funcționează metoda «află-i părerea»: «Ce părere ai despre prima zi de școală? Cum crezi că se va desfășura? Mă interesează punctul tău de vedere. Ce aș putea face eu pentru ca ție să-ți fie mai bine?» Astfel, copilul se simte valorizat, văzut și important. Uneori, chiar și trecerea de la grădiniță la școală poate fi decisă împreună. Sunt copii care s-au plictisit de grădiniță și vor la școală.

Chiar de la vârste fragede, copiii trebuie responsabilizați, să facă activități individuale care să le crească stima de sine. Înzestrați astfel, le va veni mai ușor să se adapteze altui colectiv când vor schimba școala sau vor trece la alt ciclu școlar. Nevoia de competență le va fi satisfăcută, iar stima de sine pe care o câștigă din acțiuni făcute de unii singuri îi ajută să se conecteze cu regulile de învățare și de comportament în grup. Astfel vor face față mai ușor provocărilor și chiar vor trece mai ușor peste emoțiile începutului, dar și cele de pe parcurs (teste, examene, competiții)”, mai spune Maria Badiu.

 

8.      Inspirați încredere

Foarte mult contează să susțineți copilul, să-l ajutați și să-l încurajați.

„Cel mai important: fiți alături de copil, susțineți-l , ajutați-l, vorbiți cu el, simțiți pulsul vieții lui și în zilele de vacanță și în cele din timpul școlii, pentru că are nevoie de siguranța pe care familia o poate oferi pentru a face față solicitărilor școlii, atât ca mediu academic, dar și ca mediu social”, potrivit profesorului-mediator Corina Győrgy.

Totodată, dacă îi lăudăm, le dăm mai multă încredere în forțele proprii.

„E bine să le explicăm copiilor de ce trec dintr-un sistem în altul, de la un nivel la altul, iar dacă le subliniem calitățile și faptul că au crescut și s-au dezvoltat frumos (îi lăudăm) vor înțelege că e firesc să acceadă la un grad mai sporit de responsabilizare, mai multe discipline, apoi mai mulți profesori. Iar asta se întâmplă atât în clasele primare, cât și la gimnaziu.

Știm că fiecare se comportă diferit (un copil râde, altul plânge la aceeași realitate) pentru că diferitele comportamente vin din gânduri, convingeri și experiențe diferite. Ca părinți, ar trebui să știm să-i respectăm pe copiii noștri așa cum sunt. Acest lucru le va da mai multă încredere și îi va ghida în situații noi”, spune și Maria Badiu.

 

9.          Stabiliți obiective

Să vă setați obiective și să le urmăriți pe parcursul unui întreg an școlar este o idee care ar putea da rezultate remarcabile.

„Un părinte echilibrat demonstrează față de copil ceea ce vrea să aibă de la el și poate ajuta copilul/adolescentul să gândească pentru a fi mai responsabil, apoi să-l ghideze să-și dezvolte gândirea abstractă. Începutul de an școlar poate fi timpul pentru fixare de obiective. Să-i obișnuim pe copii să-și dorească ceva pentru acest an școlar, apoi în iunie să evalueze dacă ceea ce și-au propus au și realizat (note bune la…, medie mai mare, mai mulți prieteni care să împărtășească aceleași valori, descoperirea unor talente etc.)”, sugerează Maria Badiu, potrivit covasnamedia.ro.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *