Ginerele de 28 de ani al unui preot din orașul Curtici, județul Arad, a murit după ce a căzut de pe o schelă înaltă de 10 metri din biserică. Acesta a decedat după o lună în care s-a luptat pentru viața sa, pe un pat de spital din Timișoara. El era tătic de doar câteva luni. Înmormântarea va avea loc sâmbătă.
Ginerele unui preot a murit după ce a căzut de pe o schelă
Pe 23 ianuarie, Bogdan Ardelean, ginerele preotului Liviu Iștoc, s-a grăbit să le dea socrilor săi o mână de ajutor la împodobirea cu flori a bisericii. Nu a observat gaura din podeaua schelei şi s-a prăbuşit în gol, de la zece metri înălţime.
Lăcașul de cult era în renovare. Pereţii interiori au fost pictaţi cu scene biblice, iar muncitorii făcuseră o gaură în podeaua schelei, ca să poată urca găleţile cu vopseluri la înălţime. Ginerele preotului nu a observat gaura acoperită cu nylon şi a căzut în gol, notează Aradon.
Tânărul a ajuns în comă la un spital din Timișoara, având probleme la cap și la coloană.
Bogdan Ardelean s-a stins recent, înmormântarea urmând să aibă loc sâmbătă. El devenise tatăl unui băiețel acum câteva luni, iar cu trei săptămâni înainte de tragicul eveniment avusese loc botezul.