A ales să fie cinstit și s-a stins sărac și umilit. Sfârșitul tragic al marelui poet, revoluționar și om politic Dimitrie Bolintineanu

Dimitrie Bolintineanu a dus o viață în mizerie și s-a stins sărac și plin de datorii, în ciuda faptului că arta sa este apreciată și studiată până în zilele noastre. Nici măcar după moarte nu a fost tratat cu respect.

Dimitrie Bolintineanu, viață în mizerie

Dimitrie Bolinteanu, supranumit de Vasile Alecsandri „poetul cel mai poet al Munteniei” și amintit de Mihai Eminescu în „Epigonii” a dus o viață plină de suferințe. A fost mereu sărac, ducându-și traiul din mila altora.

Nici măcar atunci când a fost numit ministru al Cultelor nu a renunțat la cinstea sa, ceea ce s-a dovedit a fi un drum spre umilință și lipsuri. În 1848, Bolinteanu, născut Dimitrie Cosmad și crescut de o mătușă după moartea părinților, a luat parte la Revoluție.

„Cu gândul de a deştepta poporul român, el fiinţă, împreună cu amicul său A. Zane, ziarul Poporul suveran la care avea să scrie Bălcescu, Cezar Boliac şi alte ilustraţii ale epocei”, scria Nicolae Petraşcu în cartea „Dimitrie Bolintineanu”.

Ulterior a fost arestat, iar după o încercare a fost prins și trimis în exil la Paris. Aici a dus o intensă activitate literară, a scris, a publicat și și-a făcut un nume, însă dorul de țară nu l-a putut stăpâni.

Accesul în țara natală i-a fost refuzat. „Exilat de mulţi ani din patria mea cu câtă tristeţe şi cu câtă plăcere mă uitam la malurile ţării natale. Cu tristeţe căci îmi era oprit a pune picioarul pe acest tărâm, totdeauna prada inamicilor şi a fiilor lui cei vitregi, cu plăcere, căci oricare ar fi cauzele ce mă departă de aceste locuri, oricât de triste şi monotone ar fi zilele în această ţară şi cât de frumoasă ar fi trecut viaţa în străinătate, nu uită cineva lesne locul în care ochii noştri au văzut soarele pentru prima dată”, scria Dimitrie Bolintineanu din exil, conform adevarul.ro. 

A militat pentru literatură

În perioada în care a fost ministru, a militat pentru literatură, iar Academia Română şi facultăţile de litere sunt meritele lui. Dar, după lovitura din 2 mai 1864 a fost nevoit să demisioneze și a rămas fără niciun venit. Cinci ani mai târziu, singurii bani proveneau dintr-o pensie infimă.

„Poetul era îmbrăcat într-un gheroc negru, lung şi vechi.M-a poftit să şed dinaintea lui şi mi-a dat sfaturi pentru viitor. Să învăţ carte multă, că citesc cu luare aminte numai scriitorii mari şi să mă feresc de molima imitaţiei.

De politică să fug şi să-mi păstrez cinstea obrazului, adăugă el cutremurându-se parcă de un fior, cu toate că cinstea, iaca unde te aduce… Şi cu mâna stângă sucindu-şi mâneca dreaptă, îmi arătă cotul gherocului tocit până la căptuşeală”, scria un contemporan care îl vizitase pe Dimitrie Bolintineanu.

Toate astea l-ar fi adus pe poet în pragul nebuniei, astfel că în 1871 a fost internat la Ospiciul Patelimon. În registru este trecut ca fiind intrat „fără haine”, iar pentru a-i fi plătite datoriile, bunurile i-au fost scoase la vânzare.

Prietenii săi au cerut ajutor la Camera Deputaților, dar autoritățile au refuzat să-l ajute pe Dimitrie Bolintineanu. În dimineața zilei de 20 august 1872 s-a stins la Pantelimon și a fost internat la Bolintin Vale, locul său de baștină.

Dimitrie Bolinteanu, umilit și după moarte

Chiar și după ce s-a stins, poetul a avut parte de umilință. Osemintele i-au fost dezgropate pentru a fi așezate sub bustul său, dar până acesta a fost gata, rămășițele au fost păstrate în pod, printre rozătoare și unelte.