A fost stabilită cauza morții cântăreței Sinead O’Connor

A fost stabilită cauza morții cântăreței Sinead O’Connor

Cântăreaţa şi compozitoarea irlandeză Sinead O’Connor a decedat din cauze naturale, a stabilit tribunalul Southwark Coroners Court din Londra, relatează ABC News.

Sinead O’Connor a murit la 56 de ani, pe 26 iulie 2023, când artista a fost găsită „fără reacţie” în casa ei din Londra, iar decesul a fost confirmat la faţa locului.

„Aceasta este pentru a confirma că doamna O’Connor a murit din cauze naturale. Prin urmare, medicul legist şi-a încetat implicarea în moartea ei”, a transmis tribunalul Southwark Coroners Court din Londra într-un comunicat.

La momentul respectiv, poliţia britanică a declarat pentru Variety că nu tratează moartea ei ca fiind suspectă şi că a predat cazul biroului medicului legist pentru a stabili cauza morţii.

Cântăreața și compozitoarea irlandeză era cunoscută pentru cover-ul din 1990 a piesei scrise de Prince „Nothing Compares 2 U”. 

Versiunea ei a devenit un hit la nivel mondial și a fost nominalizată pentru recordul anului la premiile Grammy în 1990. Ea a câștigat, de asemenea, trei premii MTV Video Music Awards pentru melodia respectivă.

În 2021, O’Connor a vorbit despre lupta sa cu boala mintală de-a lungul vieții în cartea memorială „Rememberings”. Un documentar despre artistă, intitulat „Nimic nu se compară” a fost lansat în 2022.

În 2022, fiul ei, Shane, s-a sinucis la vârsta de 17 ani.

Cu o lună înainte de moartea sa, O’Connor a scris pe pagina sa de Facebook că se mută înapoi la Londra după 23 de ani şi că intenţionează să lanseze un nou album în următorul an.

De asemenea, ea avea în plan să plece în turneu în Australia şi Noua Zeelandă în 2024, precum şi în Europa şi SUA în 2025.

FOTO: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *