A murit fiul generalului de Gaulle

Amiralul Philippe de Gaulle, fiul cel mai mare al generalului de Gaulle, a murit la vârsta de 102 ani. Decesul a survenit la Paris. Philippe de Gaulle a murit în noaptea de marţi spre miercuri la centrul medical Institution nationale des Invalides, unde era internat de doi ani, a transmis fiul său, Yves de Gaulle.

Născut pe 28 decembrie 1921 la Paris, Philippe de Gaulle, fost elev al academiei navale franceze, Ecole navale, s-a angajat în 1940 în Forţele navale franceze libere – braţul naval al Forţelor franceze libere create de tatăl său – , participând ulterior la campania din Atlanticul de nord şi apoi la cea din Franţa, în cadrul diviziei Leclerc, încheiată cu eliberarea Franţei de sub jugul nazist.

A pus capăt carierei militare în 1982, la doi ani după ce a devenit amiral, pentru ca în 1986 să fie ales senator, fotoliu pe care l-a ocupat până în 2004, ca reprezentant al formaţiunilor de dreapta RPR (Adunarea pentru Republică) şi apoi UMP (Uniunea pentru o mişcare populară).

Philippe de Gaulle, cel mai mare dintre cei trei copii ai cuplului de Gaulle, s-a consacrat ulterior păstrării memoriei tatălui său, publicând mai multe cărţi dedicate generalului, între care „De Gaulle, mon pere” („De Gaulle, tatăl meu”), un succes în librării.

ALERTE INFO – Le fils du général de Gaulle, l’amiral Philippe de Gaulle, est mort cette nuit à 102 ans. (famille) pic.twitter.com/JXW0QmaewS

— AlertesInfos (@AlertesInfos) March 13, 2024

 

The post A murit fiul generalului de Gaulle appeared first on Cotidianul RO.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *