A OMORÂT o fată de 13 ani pe trecerea de pietoni, cu viteza de 120 km/h și a primit închisoare CU SUSPENDARE

A OMORÂT o fată de 13 ani pe trecerea de pietoni, cu viteza de 120 km/h și a primit închisoare CU SUSPENDARE

Decizia a fost luată vineri de Judecătoria Târgoviște și a fost făcută publică de către avocatul Adrian Cuculis.Aceeași instanță a decis şi acordarea de despăgubiri morale în valoare de 200.000 de euro.Accidentul a avut loc în 7 iulie 2022, când șoferul, în vârstă de 23 de ani, care circula cu 120 de kilometri la oră, a lovit-o mortal cu mașina pe fata de 13 ani, pe o trecere de pietoni.La înmormântarea fetei a avut loc un incident între polițiști şi cei care făceau parte din cortegiul funerar și care au vrut să treacă prin faţa locuinţei celui care a provocat accidentul, fiind împiedicați de polițiști.Poliția Română a anunțat ulterior că s-a dispus declanșarea cercetării prealabile a șefului Poliției Târgoviște, a șefului Biroului de Ordine Publică și a altor doi polițiști cu funcții de execuție. De asemenea, Parchetul a anunțat că a deschis trei dosare penale.Fetița de 13 ani ucisă pe o trecere de pietoni din Târgovişte. Rezultatul examenelor toxicologice

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *