Abia acum s-a aflat adevărul – Serviciile americane de informații au dezvăluit câte persoane au murit la spitalul bombardat din Gaza

Abia acum s-a aflat adevărul – Serviciile americane de informații au dezvăluit câte persoane au murit la spitalul bombardat din Gaza

Bilanţul uman al loviturii de marţi asupra spitalului Ahli Arab din Gaza se situează, “probabil, la nivelul de jos al unui interval cuprins între 100 şi 300 de morţi”, potrivit unei note a serviciilor americane de informaţii din care AFP a putut consulta extrase joi.

Această sinteză transmisă Congresului afirmă, aşa cum a declarat Joe Biden miercuri, că Israelul, “probabil, nu a bombardat spitalul din Fâşia Gaza”.

“Încă lucrăm la stabilirea numărului deceselor şi estimarea noastră poate evolua, dar acest bilanţ uman reprezintă, totuşi, o pierdere uluitoare de vieţi omeneşti”, potrivit biroului la originea acestei note, ODNI, care coordonează toate agenţiile americane de informaţii.

Serviciile americane au observat “doar pagube minore aduse structurilor spitalului”. “Nu există daune observabile în clădirea principală a spitalului, nici crater de impact”, mai scrie în aceste extrase.

Elemente de informaţii indică faptul că “luptători palestinieni din Fâşia Gaza au estimat că explozia a fost probabil provocată de o rachetă sau de o obuz defect tras de Jihadul Islamic”, potrivit extraselor din document consultate de AFP.

Hamas a acuzat Israelul, care a negat, că a bombardat marţi spitalul Ahli Arab din Gaza. Această lovitură a făcut cel puţin 471 de morţi printre persoanele strămutate în urma conflictului, care se adăposteau în incinta spitalului, potrivit Ministerului Sănătăţii din teritoriul palestinian.

Un înalt responsabil al unui serviciu european de informaţii, intervievat de AFP, a estimat numărul deceselor din această lovitură la “câteva zeci”. Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a contestat, de asemenea, numărul avansat de Hamas: “Unde sunt toate corpurile?”, a spus el.

Fotografiile şi înregistrările video realizate de AFP arată zeci de cadavre în cearşaf, saci negri pentru cadavre sau sub pături.

Israelul a afirmat că are “dovezi” că Jihadul Islamic, o altă mişcare palestiniană, este responsabilă pentru lovitura asupra spitalului.

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene, Jonathan Conricus, a repetat că “nu a fost o bombă israeliană, deoarece nu există crater în fotografii”.

Potrivit Jihadului Islamic – un aliat al Hamas, clasificat şi el organizaţie teroristă de către Statele Unite, Uniunea Europeană şi Israel -, o bombă aruncată de un avion al armatei israeliene a provocat tragedia, încheie AFP. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *