Accident grav cu 5 victime în Neamț, printre care și 2 copii, după un impact între 3 mașini

Accident grav cu 5 victime în Neamț, printre care și 2 copii, după un impact între 3 mașini

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că în timp ce un tânăr de 21 de ani, din Farcașa, conducea un autoturism pe DN 15B, în localitatea Vânători-Neamț, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 69 de ani, din Roman, ce se deplasa în fața sa, care la rândul lui ar fi fost proiectat într-un al treilea autoturism ce se deplasa pe același sens.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 69 de ani și a altor 4 pasageri cu vârste cuprinse între 10 și 76 de ani, din primele două autoturisme.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În zonă, circulația rutieră a fost restricționată pe sensul de mers Târgu Neamț – Călugăreni, desfășurându-se pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliției.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *