Accident grav în Argeș, printre victime se numără și o fetiță de doar 6 ani

Accident grav în Argeș, printre victime se numără și o fetiță de doar 6 ani

 

”Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii Serviciului Rutier Argeş, s-a stabilit că un bărbat de 64 de ani, din Poiana Lacului, care conducea un autoturism pe DN 67B, pe raza comunei Moşoaia, având direcţia de deplasare dinspre Piteşti către Poiana Lacului, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, posibil pe fondul nepăstrării distanţei corespunzătoare în mers, a intrat în coliziune cu un autoturism condus în aceeaşi direcţie de un bărbat de 53 de ani, din Moşoaia, care era oprit pentru efectuarea manevrei de schimbare a direcţiei de mers spre stânga. Autoturismul condus de bărbatul de 64 de ani a pătruns şi pe sensul opus de deplasare, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus din sensul opus de un bărbat de 66 de ani, din Poiana Lacului”, informează IPJ Argeş.

În urma acestei coliziuni, autoturismul al treilea – cel condus de bărbatul de 66 de ani, din Poiana Lacului – a fost proiectat în al patrulea autoturism, condus de un bărbat de 34 de ani, din Piteşti, care circula din direcţia Piteşti spre Poiana Lacului.

În urma evenimentului au suferit leziuni bărbatul de 34 de ani, care conducea al patrulea autovehicul, o femeie de 72 de ani, şi o minoră de 6 ani, ambele pasagere în al patrulea autovehicul. De asemenea, a suferit leziuni o femeie de 62 de ani, pasageră în al treilea autoturism – cel condus de bărbatul de 66 de ani.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că niciunul dintre conducătorii auto nu a consumat alcool.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul penal, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc şi luarea măsurilor legale care se impun. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *