Accident grav în București. Un bărbat de 35 de ani a murit, după ce a fost spulberat de o mașină la Piața Unirii

Accident grav în București. Un bărbat de 35 de ani a murit, după ce a fost spulberat de o mașină la Piața Unirii

Accidentul a avut loc pe strada Halelor din centrul Capitalei, iar din primele informații, se pare că de vină este chiar victima.

Bărbatul a murit pe loc

Oamenii legii spun că bărbatul în vârstă de 35 de ani locuia de ceva timp pe străzi, iar miercuri dimineață, a încercat să traverseze strada neregulamentar.

La un moment dat, acesta a fost lovit de o mașină care circula regulamentar, iar din nefericire, șoferul nu a putut să evite impactul și astfel a avut loc tragedia.

Imediat, martorii care au asistat la cumplitul incident au sunat la 112, iar la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de ambulanță, dar și de poliție.

Din păcate, medicii de pe ambulanță nu au mai putut să facă nimic pentru a-i salva viața bărbatului de 35 de ani și au fost nevoiți să îi constate decesul.

Conform procedurii, oamenii legii l-au testat pe șoferul care l-a lovit pe bărbat cu aparatul etilotest, însă rezultatul a fost negativ.

Câteva ore, circulația în zona Piața Unirii din Capitală s-a desfășurat cu dificultate deoarece banda 1 și banda 2 au fost blocate de echipele de intervenție.

În acest moment, polițiștii din capitală au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs incidentul.

”La data de 10 Aprilie, în jurul orei 06.00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe str. Halelor.

Un bărbat în vârstă de 58 de ani, care se deplasa cu autoturismul pe str. Halelor dinspre Bd. I. C. Brătianu către Splaiul Independenței, a surprins și accidentat mortal un pieton aflat în partea carosabilă.

Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind zero.

 În acest context se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și condițiilor în care s-a produs accidentul de circulație”, au transmis reprezentanții poliției printr-un comunicat de presă.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *