Accident groaznic. Cel puțin 14 morți și 31 de răniți după un incident produs la periferia unui mare oraș

Accident groaznic. Cel puțin 14 morți și 31 de răniți după un incident produs la periferia unui mare oraș

Un accident extrem de grav s-a produs în Mexic, iar în urma acestuia au murit cel puțin 14 persoane și alte 32 sunt rănite, potrivit AFP citat de News.ro. Totul s-a produs după ce autobuzul în care se aflau oamenii s-a răsturnat.

Accident cu 14 morți în Mexic

Conform unei declarații emise de Secretariatul de Securitate districtual, tragicul eveniment a avut loc atunci când un autocar de transport de pasageri s-a răsturnat pe autostrada Capulín-Chalma.

Comunicatul emis de autoritățile oficiale menționează că, potrivit datelor preliminare, 14 persoane au pierit în urma incidentului, iar alte 31 au fost rănite.

Pelerinii care se îndreptau spre Chalma au fost implicați în acest accident, o confirmare venind din partea personalului Centrului de Comandă al statului Mexic. Rapoartele indică faptul că autocarul transporta călători din San Luis de la Paz, din statul Guanajuato.

Tot mai multe incidente rutiere în Mexic

În Mexic, incidentele rutiere au înregistrat o tendință crescătoare începând cu anul 2020, când numărul acestora a fost de 301.678. Ulterior, în anul 2022, cifrele au ajuns la 377.231, conform celor mai recente statistici furnizate de institutul de statistică din țară.

Pe data de 24 februarie, în statul San Luis Potosí, din nord-centrul Mexicului, un alt accident rutier a avut consecințe tragice, soldându-se cu moartea a 10 persoane, printre care patru minori.

La sfârșitul lunii precedente, în alt incident, de data aceasta în statul Sinaloa, din nord-vestul Mexicului, 19 persoane și-au pierdut viața, iar alte 22 au fost rănite într-un accident între un autocar și o remorcă.

Pe 22 aprilie, șase persoane, inclusiv doi cetățeni ecuadorieni și unul dominican, au pierit într-un accident rutier în statul mexican Oaxaca, în timp ce călătoreau clandestin spre granița cu Statele Unite.

Autocar plin cu oameni, răsturnat într-o prăpastie

Un autocar plin cu călători s-a prăbușit anul trecut într-o prăpastie în Mexic, soldându-se cu cel puțin 18 decese și aproape 30 de persoane rănite, dintre care au fost copii.

Potrivit primelor informații, în autocar se aflau doar călători din Mexic. Evenimentul tragic a avut loc în timpul nopții, în nord-vestul Mexicului, conform unui oficial local citat de Fox News.

Procuratura din Nayarit a comunicat că autocarul a căzut într-o prăpastie de la aproximativ 15 metri înălțime. Accidentul s-a petrecut în statul mexican Nayarit, în apropierea unei autostrăzi care leagă Tepic de Puerto Vallarta, o destinație turistică foarte cunoscută.

În urma acestei tragedii, a fost inițiată o anchetă pentru a determina circumstanțele prăbușirii autocarului în prăpastie și pentru a identifica victimele. Toți cei implicați sunt turiști mexicani, iar bilanțul oficial indică 18 decese și 25 de persoane rănite.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *