Accident mortal în Neamț – Un bărbat a murit din cauza unei depășiri neregulamentare

Accident mortal în Neamț – Un bărbat a murit din cauza unei depășiri neregulamentare

Un bărbat în vârstă de 74 ani a murit după ce maşina pe care o conducea a intrat în coliziune cu un alt autoturism, la Păstrăveni, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.La volanul celuilalt autoturism se afla un tânăr în vârstă de 22 ani care, potrivit IPJ Neamţ, a intrat într-o depăşire neregulamentară.La locul solicitării au intervenit pompierii şi medicii din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean care au găsit victima în vârstă de 74 ani încarcerată.”Ajunşi la locul solicitării, pompierii au constatat că un bărbat era încarcerat şi în stare de inconştienţă. Cu ajutorul echipamentelor specifice, pompierii au descarcerat victima, un bărbat de 74 ani, şi au predat-o echipajelor medicale”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.Manevrele de resuscitare nu au avut rezultate în cazul bărbatului de 74 ani.Tânărul de 22 ani a fost preluat de echipajul SMURD şi transportat la Centrul de Primiri Urgenţe Târgu Neamţ.Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *