Accident mortal în Satu Mare. Un bărbat a furat un taxi şi s-a izbit de un bloc

Accident mortal în Satu Mare. Un bărbat a furat un taxi şi s-a izbit de un bloc

Un bărbat a murit, sâmbătă dimineaţă, după ce a furat un taxi şi a intrat cu el în scara unui bloc din Satu Maru, informează PortalSM.

Bărbatul a comandat un taxi şi apoi nu ar fi vrut să plătească, conform sursei citate. Ulterior, taximetristul a chemat în ajutor colegii, iar clientul a reuşit să se urce la volanul maşinii şi să fugă cu ea, dar a intrat cu maşina în scara unui bloc.

Acesta a fost găsit de autorităţile ajunse la faţa locului în stop cardio-respirator.

“La locul evenimentului, echipajele prezente au identificat o persoană cu vârsta aproximativă de 30 ani, aflată în stop cardio-respirator. Aceasta a fost predată echipajului medical prezent, care a început manevrele de resuscitare. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de către personalul medical, victima nu a răspuns protocolului de resuscitare, astfel a fost declarat decesul la faţa locului”, a transmis ISU, conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, la faţa locului s-au deplasat 12 cadre militare, cu o autospecială cu modul de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor, fiind solicitat şi sprijinul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Satu Mare.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *