Accidentul de la Copșa Mică a fost filmat. Tatăl a lovit un cap de pod şi a zburat din maşină, sub ochii mamei. Și bebelușul de 8 luni a murit – VIDEO

Accidentul de la Copșa Mică a fost filmat. Tatăl a lovit un cap de pod şi a zburat din maşină, sub ochii mamei. Și bebelușul de 8 luni a murit – VIDEO

”La data de 31 ianuarie a.c., în jurul orei 03.00, poliţiştii rutieri au intervenit la un accident deosebit de grav, produs pe DN 14, la ieşirea din Copşa Mică spre Mediaş. Din cauze care urmează a se stabili, un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Şeica Mare, în timp ce conducea un autoturism spre Mediaş, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a lovit un cap de pod de pe partea stângă a sensului de mers şi s-a răsturnat”, anunţă, mierucri, Poliţia Sibiu.

Sursa citată a precizat că, în urma accidentului, şoferul şi un pasager, un copil în vârstă de 8 luni, au murit. De asemenea, o pasageră, o tânără în vârstă de 17 ani, din Copşa Mică, a fost grav rănită.

”În cauză, se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă”, a mai transmis sursa citată.

Și-au vizitat rudele și se întorceau la Mediaș 

Cuplul și bebelușul se întorseseră recent din străinătate și aveau de gând să se stabilească din nou în județul Sibiu. În acea seară, își vizitaseră rudele și se îndreptau spre casă, în Mediaș, acolo unde bărbatul avea un apartament, notează oradesibiu.ro. Ceva i-a întors din drum căci, potrivit imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, în momentul impactului cu capul de pod, ei se deplasau pe direcția Mediaș – Copșa Mică. Rudele iau în calcul posibilitatea să fi uitat ceva. 

„Era un om muncitor, era foarte bun, foarte cuminte. Aseară a venit la noi în sat aici, în Șeica Mare, și voia să se întoarcă înapoi acasă la apartamentul lui. Pe la ora 3, așa am aflat, a venit cineva și m-a anunțat că a făcut Andrei accident. Copilul, numai de el știam, că a murit. Pe urmă, când s-a dus băiatul și a văzut care e problema, ne-a spus că și el a murit. Noi știm că a plecat acasă. După cum am aflat, pe la ora 2 a plecat acasă, din Șeica Mare”, a declarat Maria Velțan, verișoara tânărului decedat.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *