Vă spun două povești care nu ne lămuresc neapărat cum se va vota anul ăsta, dar ne arată, zic eu, niște tensiuni sociale, în contrast cu niște partide anemice care nu mai știu decât să ciupească publicitate și like-uri contra cost, pe rețele sau la TV.
Prima poveste e personală. Banală și perfectă, parcă pusă cu mâna, văzută de mine în tren. Mă așez la mijloc de vagon, acolo unde e și măsuță. E 23 ianuarie. Alături, doi inși, moldoveni din nord, cu limba și mai lată decât moldovenii mei din sud, vrânceni. Mănâncă slănină cu pâine, beau ceva tare din păhărele de plastic. Și discută ceva interesant: ce mai e și cu sărbătoarea asta 24 ianuarie. Unul întreabă: ce e, mă, 24 ianuarie, ce sărbătoare? Ălălalt îi explică ce știe cu Unirea Principatelor. Degeaba. Celălalt o face pe prostul. Motivul e unul interesant: ai tu liber pe 24 ianuarie, nu muncești mâine? Patriotul, nu și nu, că trebuie respectată ziua, că e istoria nației, că ne-am unit. Concluzia scepticului: să vezi tu ce te unești mâine cu Marinel la pus gresie!
Alături se așază o doamnă pe la vreo 50 de ani, bine îmbrăcată. De pe la Buzău, discuția patriotică se calmează. Muncitorii intră pe TikTok și se uită cu sonorul dat tare la filmulețe. Doamna, din ce mă prind din conversații, profesoară, începe să sune și să vorbească la telefon. Fără întrerupere, o oră și jumătate până în București. Ea are liber. E bugetară, aranjează meditații prin telefon, tot aranjează chestii prin pile și legături de societate, recomandă masaje nu știu de care, magazinele nu știu care. Altă lume.
Bugetarii sindicalizați, dar unii și îmburgheziți de ambiguitatea public-privat, adică avem un job bunicel la stat și de acolo sugem privat bonusuri serioase, sunt ceva mai bine. Muncitorii nu stau nici ei rău, umblă mult, muncesc mult, ăștia pe care îi văd eu sunt îmbrăcați bine, veseli, pare că le e totuși ok. În spate, între vagoane stau niște imigranți cu niște bagaje imense care parlamentează cu nașul prin gesturi, timp de o jumătate de oră. CFR e printre puținele spații publice care mai aduce din când în când aceste lumi împreună. Dar ele rămân profund separate.
Ce-ar însemna idee „radicală” de schimbare, de prevenire a unor astfel de lumi segregate? Ce-ar fi să vină un partid cu niște cerințe simple, clare? De exemplu, tot ce câștigă bugetarii în materie de drepturi, zile libere, bonusuri să se aplice fără rabat, fără Inspecția Muncii anemică, fără autorități care tolerează, de fapt, un profit în privat scos fix din diferența între muncitori cu drepturi și fraieri care au tras bățul mai scurt.
Povestea cu BOR
A doua poveste e publică, s-a întâmplat anul trecut și ne arată o împărțire care se radicalizează între o pătură care vrea să mențină lucrurile cum sunt și o pătură reacționară, foarte populară. Este vorba de bătălia din interiorul Bisericii Ortodoxe Române, deja pe față, între conducătorul Daniel – și purtătorul său de cuvânt, Bănescu, un soi de Patapievici cu mătănii în loc de papion – și împărăția lui Teodosie de la Constanța. Teodosie reunește un soi de fanatism ortodox, prezent de mult timp prin catacombele credinței religioase dominante la români, dar niciodată atât de pe față promovată. E radicalism de TikTok, e un soi de Piedone cu patrafir.
ÎPS Teodosie, ÎPS Daniel și Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR. Foto: Hepta
Daniel e UE, Teodosie e suveranism. Daniel e liberal, Teodosie e ultraconservatorism populist. Daniel vrea ca BOR să producă bani ca o multinațională, Teodosie vrea să-și ia merțane direct din cutia milei. Lupta lor e lupta dintre așa-zișii „progresiști” de pe la noi și diversele variante de nemulțumiți prinși în plasă de alde Șoșoacă și AUR. E o împărțire mediatică, artificială, nici BOR nu e așa progresistă (cam ca USR sau liberalii noștri), nici Teodosie nu e altceva decât un narcisist scăpat de sub control de sistem. Însă fiecare chiar reprezintă tipuri de business și de susținere diferite. Afacerile medii, radicalizate de crizele economice, încep să caute supape precum Teodosie împotriva establishmentului european care nu le mai aduce profiturile de altădată.
Chiar vreți să salvați UE?
Alegerile europene vor fi primele din seria de votări din 2024. Iar taberele care se bat arată tot straniu, în UE, ca în România. Lupta fermierilor e idealizată, deși fiecare are alte probleme în țări diferite. Nu întâmplător, transportatorii și fermierii francezi s-au apucat să vandalizeze transportatori români din Franța – pentru că firmele noastre prosperă din prețuri mici ale mâinii de lucru și subminarea celor de acolo. În Franța ai sinucideri și disperare într-un sistem de îndatorări mult mai pronunțat ca aici. În România, fermierii mici nici nu crâcnesc, din păcate, se aude doar un anumit tip de voci tot de foști privilegiați care acum și-au pierdut din „bonusuri”.
Apoi, fermierii sunt demonizați peste tot ca fiind prea lipiți de extrema dreaptă, dar, de fapt, sunt împinși într-acolo de tăieri și austeritate cauzate de criza energetică. Se taie de la agricultură și se bagă în alte zone. Subvenționăm afaceriști verzi și tăiem subvenții pentru dieselul de la tractoare. Nu se caută soluții de compensat presiunea suportată de anumite categorii.
În studii pretențioase și cam goale de conținut ni se arată că UE e împărțită în „triburi”. Unii sunt frustrați de cum s-a rezolvat criza COVID, alții de războiul din Ucraina, alții de criza climatică, alții de imigranți. Într-un final apar și cei trecuți la capitolul „criza economică globală”. Analiștii europeni ne spun încă o dată că s-a terminat cu diviziunea stânga-dreapta, că acum se bat verzii cu suveraniștii, cu antimigrație etc.
Însă eu atât vă întreb. Chiar credem că n-ar fi băgat în seamă un partid transeuropean care să aibă trei predicate mari și late în program: taxare cinstită a afacerilor, investiții serioase în programe publice sănătate-educație și drepturi egale (inclusiv un venit minim universal) pentru fiecare lucrătoare și lucrător european?
Despre asta ar trebui să fie alegerile alea multe din 2024 și în UE, și la noi. Absența unor programe serioase de stânga e vizibilă, de altfel, la nivelul întregii Europe. Cu o schemă de calcul, în funcție de PIB, în funcție de alte medii naționale, se pot reinventa niște reguli la fel de sfinte ca acelea obținute de muncitori acum un secol: 8 ore muncă, 8 ore pentru tine, 8 ore somn. S-a schimbat capitalismul, desigur, s-au schimbat joburile, însă niciodată nu se schimbă real arhitectura inegalităților dacă nu ai un val politic cum trebuie. După pandemie, veniturile s-au dus din nou accelerat către vârful piramidei. Depresia ultimelor alegeri vine tocmai din eșecul acestor mesaje sociale simple.
Descurajarea oricărei forme de gândire integrată socială este cea care distruge UE, să fim înțeleși. Ce solidaritate vrei când tot ce faci e să încurajezi migrația economică la greu dinspre Est, să distrugi propria clasă lucrătoare prin preț de dumping al muncii estice?
În loc de astfel de lucruri simplu de spus și greu de făcut, noi o ardem cu tot felul de aberații. Inclusiv agenda verde a ajuns, de fapt, o agendă ultraliberală a energiei în care unii sunt foarte subvenționați ca să vândă scump energie și tot restul, inclusiv fermieri și transportatori, sunt făcuți praf pentru că nu-s verzi. Verdele ăsta e artificial și de clasă. E ca subvenția cu mii de euro pentru mașini de zeci de mii electrice, subvenție acordată, evident, celor mai bogați 5-10%. Tot ăștia urlă apoi că avem prea mulți asistați social care primesc nici măcar 1.000 de euro pe an!
Ce să mai zic de felul în care revolta oamenilor s-a dus în cele mai reacționare cotloane? Singura libertate e aia economică. Libertatea e ce-ți rămâne după ce plătești facturile. Restul e bla, bla. Iar ce urmează în campania electorală din UE va fi un bla, bla periculos menit doar să dezbine și să nu dea nicio fărâmă de speranță.
