„Această crimă lașă nu va rămâne fără răspuns”, amenință Iranul după atacul asupra consulatului său din Damasc. Israelul, vizat

„Această crimă lașă nu va rămâne fără răspuns”, amenință Iranul după atacul asupra consulatului său din Damasc. Israelul, vizat

Președintele iranian Ebrahim Raisi a afirmat marți, 2 aprilie, că Teheranul va răspunde la presupusul atac israelian asupra consulatului său din capitala Siriei în care au fost uciși șapte militari iranieni, relatează Reuters.

„După ce nu a reușit să distrugă voința frontului de rezistență, regimul sionist (Israelul) a repus pe agenda sa asasinatele oarbe pentru a se salva. Acesta trebuie să știe că nu își va atinge niciodată obiectivele și că această crimă lașă nu va rămâne fără răspuns”, a declarat Raisi, citat de presa de stat de la Teheran.

Și ambasadorul Iranului în Siria, Hussein Akbari, a transmis luni că, în urma bombardamentului, Israelul „va primi un răspuns dur din partea” Teheranului.

Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a refuzat să comenteze atacul.

Israelul a mai vizat instalațiile militare iraniene din Siria, dar aceasta ar fi prima dată când țintește vastul complex al ambasadei. Armata israeliană a intensificat loviturile împotriva Iranului și a aliaților săi regionali în paralel cu războiul împotriva Hamas pe care îl poartă în Fâșia Gaza din octombrie 2023.

Consulatul Iranului de la Damasc a fost lovit luni, 1 aprilie. Corpul Gardienilor Revoluţiei din Iran (IRGC) a anunțat că șapte dintre membrii săi au fost uciși. Este vorba despre doi importanți generali și cinci ofițeri.

Foto: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *