Adevărul despre crima de pe A1. Cine ar fi, de fapt, femeia găsită tranșată

Adevărul despre crima de pe A1. Cine ar fi, de fapt, femeia găsită tranșată

O descoperire macabră a ținut capul de afiș al ultimelor zile, cadavrul tranşat al unei femei fiind găsit în saci de plastic pe un câmp din apropierea autostrăzii Bucureşti – Piteşti. Trupul era atât de mutilat încât anchetatorii nu au reuşit iniţial să o identifice, însă acum există indicii despre cine ar fi victima.

Victima avea 38 de ani şi a plecat de acasă să joace la “păcănele”

O explicaţie a faptului că identificarea este atât de dificilă ar fi faptul că femeia ar fi ucis în urmă cu cel puţin două-trei săptămâni. De altfel, se pare că este vorba despre o persoană dată dispărută oficial în urmă cu mai bine de patru săptămâni, de către sora sa.

“La data de 06.03.2024 , în jurul orelor 15:00 , a plecat voluntar de la adresa din Bucureşti, Sector 5, unde locuieşte fără forme legale şi nu a mai revenit până în prezent. Persoana frecventează sălile de jocuri”, se arată în mesajul care îi semnalează dispariţia, postat pe site-ul Poliţiei Române.

Poliţiştii cred că victima era implicată într-o reţea de prostituţie, iar sursele FANATIK afirmă că oamenii legii ar fi făcut deja o identificare preliminară a cadavrului şi ar fi contactat deja familia femeii.

Femeia se numeşte B.G.M., avea 38 de ani, era născută în municipiul Zimnicea (jud. Teleorman) şi locuia fără forme legale într-un imobil din sectorul 5 al Capitalei. Când a plecat de acasă, în după-amiaza zilei de miercuri 6 martie i-a spus surorii sale că merge să joace “la aparate”, iar după câteva zeci de minute a sunat-o din nou spunându-i că va întârzia, pentru că s-a întâlnit cu cineva.

Semnalmentele femeii, aşa cum apar ele pe site-ul Poliţiei Române, sunt următoarele: înăltime – 177 cm, greutate – 57 kg, culoare piele: brună/mulatru, culoare păr: negru, păr lung şi drept şi faţa rotundă. Institutul de Medicină Legală a făcut necropsia, care a confirmat vârsta femeii, 38 de ani.

Surse apropiate anchetei ne-au declarat însă că identitatea victimei va fi confirmată oficial abia după dupa ce va fi gata expertiza genetică, aceasta putând dura însă câteva săptămâni. La faţa locului criminaliştii au găsit totuşi un pantof şi o bluză sport, care le-au fost prezentate familiei, pentru recunoaştere.

Între timp, anchetatorii care analizează imaginile de pe camerele de supraveghere ar fi descoperit două maşini suspecte care au trecut prin zona în care a fost descoperit cadavrul, în momentul de faţă lucrându-se la depistarea lor. Au fost ridicate toate imaginile de pe camerele de supraveghere, pe o perioadă de 30 de zile, nu doar din noaptea în care cadavrul femeii a fost abandonat pe câmp.

În momentul de faţă, principala ipoteză a anchetatorilor legată de acest caz rămâne aceea că femeia a fost ucisă în altă parte, după care trupul i-a fost aruncat pe câmp.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *