Adrian Câciu: Până în august 2026, toate proiectele din PNRR trebuie să fie încheiate. Sunt multe investiții în energie întârziate

Adrian Câciu: Până în august 2026, toate proiectele din PNRR trebuie să fie încheiate. Sunt multe investiții în energie întârziate

Ministrul fondurilor europene, Adrian Câciu, a amintit că toate proiectele din PNRR trebuie finalizate până în august 2026 și a avertizat că „sunt multe investiții în energie întârziate”, transmite Agerpres.

 

Adrian Câciu, despre finalizarea proiectelor din PNRR: „Timpul nu ne așteaptă”

 

Ministrul fondurilor europene spune că proiectele din PNRR trebuie să fie gata până în august 2026.

„Timpul nu ne aşteaptă. România a intrat într-o altă paradigmă de dezvoltare. Nu mai este în paradigma lipsei de proiecte, a lipsei de bani. Din perspectiva surselor de finanţare, mai ales surse de finanţare gratuite, este într-o competiţie cu capacitatea sa administrativă, pe de o parte statală, dar şi privată, de a implementa proiectele. Până în august 2026, toate proiectele din PNRR trebuie să fie încheiate”, a declarat Adrian Câciu.

 

„Sunt multe investiții în energie întârziate”

 

Ministrul a precizat că pe zona de energie există multe proiecte „întârziate”.

„Sunt multe investiţii în energie întârziate. Sumele sunt exorbitante dacă discutăm de valoarea pe care o avem la dispoziţie, dar sunt doar nişte sume pe hârtie de care România beneficiază sau ar putea beneficia dacă ele nu se transformă în proiecte care şi-au atins obiectivul. Toţi actorii din acest angajament trebuie să stea la masă şi să găsească soluţiile mai pragmatice, pentru că avem investiţii într-adevăr frumoase, benefice pentru România, dacă s-ar realiza, dar întârziate”, a adăugat Adrian Câciu.

„Şi trebuie să fim foarte sinceri cu chestiunea asta. Dacă nu suntem sinceri, ne vom păcăli şi în 2026 vom constata că nu am realizat ce ne-am propus. Vom mai pierde sume puse la dispoziţie gratuit. Nu avem timp să stăm şi să spunem că e totul perfect”, a mai declarat el.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *