Adrian Enache, primele declarații după ce a devenit bunic la 57 de ani. Ce spune despre nepoata lui: „Îmi lipsește în fiecare zi”

Adrian Enache, primele declarații după ce a devenit bunic la 57 de ani. Ce spune despre nepoata lui: „Îmi lipsește în fiecare zi”

Adrian Enache e în culmea fericirii de când a devenit bunic, spune într-un interviu pentru revista VIVA! că are o „stare unică”. Fiica lui, Diana Enache, a născut o fetiță perfect sănătoasă, în urmă cu doar câteva zile.

„Sunt foarte fericit. Mi-am văzut nepoțica. Sunt bine amândouă. Am o stare unică. Pentru că mi-au spus mulți, de-a lungul timpului: «Vezi că atunci când apare un nepot sau o nepoată, o să-i iubești mult mai mult decât pe copiii tăi». Iar eu am spus: «Nu cred»”, a dezvăluit artistul în vârstă de 57 de ani.

Adrian Enache: „E ceva ce nu am mai trăit, e unic”

Totodată, Adrian Enache recunoaște că deja s-a atașat de nepoțica lui. „E adevărat, dar nu iubesc o mai mult decât pe Diana sau pe David, dar o iubesc altfel. Parcă este altceva. Îmi lipsește în fiecare zi.

Adică e o bucățică de minune dumnezeiască. E ceva ce nu am mai trăit, e unic, special sentimentul acesta. Mai ales că simt cum simt, arăt cum arăt, numai a bunic nu! Toată lumea îmi spune: «Ce față de bunic ai»”, a declarat Adrian Enache, pentru viva.ro.

Având în vedere că are 57 de ani, el se mândrește că e bunic tânăr. „Eu toată viața i-am apreciat pe prietenii mei. De exemplu, eram fascinat de Simona Dichiseanu. Cum să fie ea bunică, că arată impecabil! Răzvan Lucescu, la fel. I-am și spus: «Cum să fii tu bunic?».

Și uite că mi-a venit și mie rândul. Și lumea mi-a și spus acest lucru. Și Diana a făcut o glumă și a spus: «Cum să îți dau eu fata să mergi cu ea în parc, că o să creadă lumea că e a ta!». E o stare unică!”, a mai declarat Adrian Enache.

Ce nume va avea fiica Dianei Enache

Artistul a dezvăluit acum ceva vreme și ce nume va purta micuța, iar părinții au ales un nume de sfânt. Pe fetiță o va chema Maria, iar Diana Enache și iubitul ei, care e și tatăl copilului, Ionuț Vîntu vor mai alege încă un prenume pentru fiica lor.

„Cred că Maria pentru că este un nume extrem de frumos și sfânt, care este cântat în multe melodii. Să vedem la al doilea ce nume au în plan, dar Maria știu sigur”, a declarat Adrian Enache, la Antena Stars.

Diana Enache și Ionuț Vîntu

Diana Enache și Ionuț Vîntu sunt împreună de mai bine de 4 ani

Ani la rând, Diana Enache declara în diferite interviuri de presă că are un iubit, că sunt într-o relație serioasă, dar nu oferea mai multe detalii. Acum câteva luni, cei doi nu s-au mai ascuns și își trăiesc povestea de iubire în văzul tuturor. Ea a recunoscut că se completează perfect cu iubitul, au chiar și planuri împreună.

„Dacă nu am avea planuri în comun, nu ar rezista relația. Suntem foarte bine, mulțumesc lui Dumnezeu. Ne înțelegem foarte bine, ne completăm și simt că suntem pe aceeași lungime de undă, și asta cred eu că este cel mai important”, a spus ea pentru Fanatik.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *