Agent din Botoşani, prins de şeful IPJ în timp ce făcea vin chiar în curtea Poliţiei

Agent din Botoşani, prins de şeful IPJ în timp ce făcea vin chiar în curtea Poliţiei

Totul s-a întâmplat în timpul unor controale desfăşurate de noul comandant al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Botoşani, comisarul-şef Gheorghe Costân.

Ajuns la sediul Poliţiei Oraşului Ştefăneşti, comandantul IPJ Botoşani a descoperit în curtea instituţiei butoaie, o cantitate de struguri, dar şi un zdrobitor.

Poliţistul care făcea vin în curtea Poliţiei din Ştefăneşti i-a explicat şefului că locuieşte cu chirie în apropiere, motiv pentru care a decis să facă vinul mai aproape de casă, scrie monitorulbt.ro.

“În curtea unui sediu al Poliţiei Oraşului Ştefăneşti au fost identificate mai multe recipiente, în care erau struguri utilizaţi în producerea de băuturi alcoolice. Din primele verificări a reieşit faptul că acestea ar aparţine unui agent de Poliţie, care deţine o locuinţă de serviciu în curtea aceluiaşi imobil”, a declarat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.

Şeful IPJ Botoşani nu a crezut explicaţiile oferite de agent, motiv pentru care a cerut o anchetă a poliţiştilor din cadrul Biroului Control Intern.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *