Noul film al „sălbaticului șaman român” („Shaggy Romanian shaman”), cum l-a numit publicația „Variety” pe Radu Jude, ajunge în 27 octombrie în sălile de acasă, după un parcurs demarat cu Leopardul de argint – Premiul Special al Juriului la Locarno și continuat cu cronici superelogioase. E și propunerea României la Oscar. De neratat.
Văzând noul film al lui Radu Jude, „Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii”, care preia secvențe din „Angela merge mai departe” (1981, de Lucian Bratu), nu poți să nu te întrebi ce filme ar fi făcut cineastul de 46 de ani, dacă ar fi lucrat în comunism. Cum ar fi supraviețuit un artist cu atâta nevoie de a se opune normelor? Ar fi făcut un film subversiv, cum numește el filmul lui Bratu, ar fi emigrat, s-ar fi apucat de tâmplărie?
Filmul lui Radu Jude este propunerea României la premiile Oscar Foto: Hepta
Jude a avut norocul să se nască mai târziu, dar canoane, restricții și convenții există în orice sistem politic și în orice domeniu, doar că nu mulți avem curajul să le înfruntăm. Jude o face cu o libertate interioară și o onestitate absolute, iar acestea sunt primele lucruri pe care le remarci în filmele lui. Nu doar că nu-i e teamă să irite, chiar îi face plăcere, dar poate că și speră că astfel ar putea ajuta la desțelenirea unei lumi atât de parcelate.
Mai mult decât celelalte filme ale sale, electrizantul „Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (titlu preluat de la scriitorul polonez Stanisław Jerzy Lec) e filmul unei disperări în care fiecare dintre noi ne putem regăsi.
E un film care, într-un suflu nimicitor (de aproape de trei ore) și cu o dezolare vibrantă, ne arată România de azi prin intermediul unei tinere (Ilinca Manolache) care își petrece toată ziua conducând prin traficul infernal din București. Condusul zilnic prin București te poate oricum trimite cu gândul la sfârșitul lumii, dar e mai mult de atât. Angela e asistent de producție la o companie care face clipuri video pentru o corporație austriacă. Rolul ei e să găsească angajați care au avut accidente de muncă și care sunt dispuși, pentru 500 de euro, să spună în fața camerei că accidentul s-a produs din vina lor.
Angela, care la 30 de ani lucrează 14-15 ore pe zi fără siguranța că își va păstra jobul, e în prag de burn out. Cum sexul în goană cu un amant însurat n-o mai ajută să decompenseze, ea se descarcă în postările pe TikTok sub avatarul Bobiță unde, cu ajutorul unui filtru cu mustață, își regurgitează furia în imprecații misogine, rasiste, vitriolante față de tot, chiar și față de memoria regelui Mihai.
Filmul unei societăți toxice
Fiecare poate găsi ceva care să-l atragă în această combinație de road movie cu comedie neagră, parodie, critică socială, film autoreflexiv (despre însemnătatea imaginii în epoca social media) și film parțial autobiografic (pentru că și Jude a făcut filme corporatiste și reclame, și a avut un coleg care a murit într-un accident pe fondul burn out-ului.).
La fel, fiecare spectator se poate simți provocat în punctele lui sensibile: fie că se vorbește prea vulgar, fie că filmul e prea lung, fie că sunt patru minute cu crucile de pe DN2/E85 sau că Jude nu se ia doar de părintele Arsenie Boca, ci și de regele Mihai.
Dar Jude nu și-a dorit un film comod și nici nu e vina lui că asta e societatea în care trăim. El doar pune lupa arătându-i inumanitatea, cinismul și vulgaritatea. E mai vulgar să vorbești licențios pe ecran decât să o faci în realitate?
Nu e oare mai vulgar să mituiești politicos un om incapacitat de un accident de muncă ori să spui, ca directoarea austriacă interpretată de Nina Hoss când e chestionată despre cheresteaua din pădurile României: „Dacă România n-ar fi de acord, nu s-ar întâmpla”?
Nina Hoss/Foto: Hepta
Trăim într-o societate toxică, știm asta, dar interesul lui Jude nu e să-i măsoare toxicitatea și furia, cât să le sublimeze într-o formă artistică la fel de provocatoare precum conținutul.
Împreună cu directorul de imagine Marius Panduru, Jude amestecă ramele și straturile, filmând pe peliculă de 16 mm (în alb-negru) scenele contemporane cu Angela, pe care le combină cu clipurile TikTok filmate cu telefonul, cu imaginile color din partea a doua a filmului (filmarea clipului de protecția muncii) și cu secvențe de epocă (tot color) din filmul lui Lucian Bratu.
Jude merge mai departe
El chestionează, astfel, pretenția de realitate a imaginii (color sau alb-negru), căutând să vadă, cum a spus într-un interviu dat la Locarno, și în ce fel imaginile se pot deschide spre altceva („Cred că cinemaul e o artă a suprafețelor. (…) Dacă descrii suprafețele suficient de bine, câteva idei fascinante pot apărea”).
Alternarea scenelor cu Angela interpretată de vulcanica Ilinca Manolache în traficul infernal din București cu scene în care Angela lui Lucian Bratu conduce relaxat într-un oraș aerisit nu e un mod de a spune că viața era mai calmă înainte de 1990, avertizează cineastul în interviuri. Nu e o comparație între două epoci, ci două moduri de reprezentare a realității.
„Angela merge mai departe” era un film făcut sub cenzură, dar cenzura nu i-a văzut subversivitatea dată de existența modestă a eroinei sau de imaginea fugară a unei cozi reale la alimentară (pe care Jude o descompune cu încetinitorul). Filmul lui Lucian Bratu era considerat realist în anii ’80 nu pentru că înfățișa realitatea așa cum era, ci pentru că asta era realitatea pe care partidul dorea s-o vedem.
Dar Jude merge mai departe și, la un moment dat, o aduce pe Dorina Lazăr, protagonista filmului lui Lucian Bratu, în filmul de azi, punând-o să-și reia personajul. Și îl aduce și pe partenerul ei de atunci, László Miske, prelungind astfel filmul lui Bratu într-o nouă reprezentare, la fel de chestionabilă, a realității.
Nu e întâmplător că regizorul și operatorul care filmează clipul de protecția muncii sunt interpretați de Șerban Pavlu și Andi Vasluianu, care au jucat regizorul, respectiv operatorul reclamei din „Cea mai fericită fată din lume”, lungmetrajul de debut al lui Jude.
Nu cred că din nostalgie ori solidaritate Jude folosește actori cu care a mai lucrat, ci mai ales pentru că își vede filmele ca pe un corpus ale cărui părți dialoghează.
Jude spune că nu crede în nostalgie, dar cred că tocmai nostalgia l-a făcut să să preia din filmul lui Lucian Bratu scena în care Angela are o cursă spre strada Arionoaiei din fostul cartier Uranus, distrus de Ceaușescu. Jude a cunoscut acest cartier în copilărie, deci e cu atât mai fascinat de puterea imaginilor de a păstra o realitate care nu mai există. Această scenă despre cartierul care pentru mulți s-a redus la o hologramă afectivă suprapusă peste Casa Poporului aduce o notă de melancolie la care nu te așteptai într-un film de Radu Jude.
„Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” se duce impetuos în multe direcții și pe multe straturi, dar își adună apele la sfârșit într-un generic final suprarealist, la fel de (pretins) amatoristic cum e și filmul. Printre cartoane cu nume scrise cu carioca sunt intercalate haiku-uri pe care suntem liberi să le punem sau nu în relație cu filmul: „Aprinde focul să-ți arăt ceva drăguț, un bulgăre de nea” (Matsuo Bashō) sau „În lumea asta ne plimbăm peste infern cu ochii la flori” (Kobayashi Issa).
De fapt, toate sună ca o profesiune de credință pentru un cineast, mai ales acesta: „Iarbă de vară – tot ce a mai rămas din visele luptătorilor („Summer grass – all that s left of warrior s dreams” (Matsuo Bashō).
Mergeți să vedeți „Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii”. Sigur că vă va înfuria, obosi, irita, dar va lucra mai profund de atât.
„Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” e o coproducție între România, Luxemburg, Franța și Croația și îi are în distribuție pe: Ilinca Manolache, Ovidiu Pîrşan, Nina Hoss, Dorina Lazăr, Katia Pascariu, Şerban Pavlu, Nicodim Ungureanu, Ioana Iacob, Claudia Ieremia, Zita Moldovan, Rodica Negrea, Adina Cristescu, Sofia Nicolaescu, Adrian Nicolae, Andi Vasluianu, Uwe Boll.
