Ajutorul militar american pentru Israel trimite un „mesaj puternic dușmanilor”, spune ministrul de externe Israel Katz

Ajutorul militar american pentru Israel trimite un „mesaj puternic dușmanilor”, spune ministrul de externe Israel Katz

Senatul american a aprobat marți, 23 aprilie, un ajutor în valoare de 26 miliarde de dolari pentru Israel, ceea ce „trimite un mesaj puternic tuturor dușmanilor noștri”, a declarat șeful diplomației israeliene, Israel Katz, relatează The Times of Israel și AFP, citată de France 24.

Parte a unui pachet mai amplu de ajutor extern, acesta include 17 miliarde de dolari în asistență de război pentru Israel și nouă miliarde de dolari în ajutor umanitar pentru cetățenii din Gaza și din alte regiuni devastate de război. Decizia finală privind alocarea va aparține Casei Albe, iar analiștii se așteaptă ca aproximativ două miliarde de dolari să ajungă în Gaza, notează The Times of Israel.

„În momentul în care marcăm 200 de zile de la atacul terorist barbar din 7 octombrie comis de Hamas, Israelul și Statele Unite sunt împreună în lupta împotriva terorismului, apărând democrația și valorile noastre comune. Pachetul de ajutor pentru Israel care a trecut acum de ambele camere ale Congresului este o dovadă clară a forței alianței noastre și trimite un mesaj puternic tuturor dușmanilor noștri. Parteneriatul strategic dintre Israel și SUA este de nezdruncinat”, a spus Israel Katz.

În acest context, temerile cresc că premierul israelian Benjamin Netanyahu își va pune în curând în aplicare planul de a trimite trupe în orașul Rafah, din sudul Gazei, unde se adăpostesc 1,5 milioane de oameni, mulți în tabere improvizate, relatează AFP.

Israelul afirmă că Rafah este „ultimul” bastion important al Hamas, dar grupurile umanitare avertizează că orice invazie ar crea o „situație apocaliptică”.

La începutul zilei de miercuri, surse spitalicești și de securitate din Gaza au raportat atacuri aeriene israeliene în Rafah, precum și în tabăra centrală de refugiați Nuseirat.

„Toată lumea pare să fie într-o numărătoare inversă pentru război în cea mai mare tabără de strămutați de pe Pământ, care este Rafah”, a declarat pentru AFP șeful Consiliului Norvegian pentru Refugiați, Jan Egeland.

Citând oficiali egipteni informați cu privire la planurile israeliene, Wall Street Journal a relatat că Israelul intenționează să mute civilii de la Rafah în orașul Khan Yunis din apropiere, pentru o perioadă de două-trei săptămâni.

Israelul va trimite apoi trupe în Rafah treptat, vizând zonele în care crede că se ascund liderii Hamas, într-o operațiune militară care se așteaptă să dureze șase săptămâni, mai notează ziarul american.

Războiul dintre Israel și Hamas a început cu atacul grupării palestiniene de la 7 octombrie, care s-a soldat cu moartea a aproximativ 1.170 de persoane, potrivit unei numărători AFP a cifrelor oficiale israeliene. De asemenea, 250 de oameni au fost luați atunci ostatici, iar Israelul estimează că 129 dintre ei au rămas în Gaza și că 34 au murit. Ca represalii, Israelul a lansat o ofensivă militară care a ucis peste 34.000 de persoane în Gaza, conform datelor Ministerului Sănătății condus de Hamas.

Foto: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *