Alertă de șerpi veninoși, după inundații. Viperele ajung în orașe VIDEO

Alertă de șerpi veninoși, după inundații. Viperele ajung în orașe VIDEO

O viperă cu corn a dat alerta în localitatea Eșelnița din județul Mehedinți. Șarpele veninos dădea târcoale în parcarea unei pensiuni și s-a ascuns sub capota unei mașini când proprietarul a vrut să îl gonească.Jandarmii au intervenit și au capturat vipera, după care au eliberat-o în sălbăticie.

Un alt apel la 112 a fost dat și din Drobeta Turnu-Severin din cauza unui șarpe. Jandarmii au găsit o altă viperă ascunsă sub capota unei mașini. Reptila a fost prinsă de urgență.Un alt șarpe de peste un metru a fost găsit la motorul unei mașini din Argeș. Șoferul a sunat îngrozit la 112 când a găsit reptila.

Specialiștii avertizează populația să fie atentă cu șerpii, pentru că este perioada lor de împerechere și pot deveni foarte agresivi.

Viperele, în special cele cu corn, trăiesc în zonele stâncoase, reci și umede, dar pot apărea și în zonele cu puțină apă.

Turiștii au surprins o viperă cu corn și la un popas în Parcul Național Defileul Jiului.

Antidotul după mușcătura unui șarpe veninos trebuie administrat rapid, spun specialiștii. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *