Alertă de tornade pentru România, emisă de experții europeni de la Estofex

Alertă de tornade pentru România, emisă de experții europeni de la Estofex

O alertă de nivel trei, nivelul maxim, de furtuni violente a fost emisă de experţii europeni de la Estofex, European Storm Forecast Experiment, pentru o zonă din Europa care cuprinde și o parte din România.

Alerta de nivel de trei a fost emisă pentru nord-estul Croației, sudul Ungariei, nordul Serbiei și centrul și nordul României.

Conform Estofex, sunt aşteptate rafale puternice de vânt şi grindină mare până la foarte mare. „Peste România va fi prezentă și amenințarea tornadei”, arată Estofex pe site-ul propriu.

Potrivit ANM, jumătatea de nord și centrul țării se află, începând de azi, sub cod portocaliu și cod galben de ploi torențiale și furtuni, în timp ce sudul și estul țării sunt vizate tot de un cod portocaliu, însă de caniculă. De la ora 15.00 a intrat în vigoare o alertă cod portocaliu de furtuni, valabilă până mâine, ora 8.00.

Rafelele vântului vor ajunge la 70 – 90 km/h și izolat de peste 100 km/h, fiind așteptate și vijelii puternice, grindină de medii dimensiuni, frecvente descărcări electrice și ploi torențiale (în intervale scurte de timp, de 1 până la 3 ore, cantitățile de apă vor fi de 30 – 40 l/mp și izolat peste 50 – 60 l/mp).

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *