Alertă în Italia. O hidrocentrală a explodat, iar patru persoane au murit și cinci sunt date dispărute

Alertă în Italia. O hidrocentrală a explodat, iar patru persoane au murit și cinci sunt date dispărute

Patru indivizi au decedat, în timp ce alți trei au fost răniți și cinci sunt declarați dispăruți în urma unei explozii survenite marți la o hidrocentrală în apropierea orașului italian Bologna, lângă lacul de acumulare de la Suviana, relatează agenția ANSA, citată de Agerpres.

Explozie la o hidrocentrală din Italia

Inițial, informațiile transmise indicau că patru angajați ai hidrocentralei au suferit arsuri grave și alți șase sunt dați dispăruți. Ulterior, autoritățile au furnizat un bilanț oficial preliminar, raportând 12 victime, inclusiv trei decese confirmate după ce echipele de salvare au găsit cadavrele, trei persoane rănite și șase dispărute.

Între timp, conform surselor locale citate de agenția italiană ANSA, a fost identificat al patrulea cadavru din rândul persoanelor dispărute. Potrivit ANSA, victimele sunt bărbați.

Tot ANSA a transmis că răniții au fost transportați la spitalele din Parma, Cesena, Forlì și Pisa, iar cel mai grav dintre aceștia se află la spitalul Bufalini din Cesena și este la secția de mari arși.

Deflagrația a avut loc în jurul orei locale 15:00 (13:00 GMT) la hidrocentrala situată în lanțul muntos al Apeninilor și formată în urma construirii unui baraj în 1932.

Explozia a avut loc la etajul nouă al centralei, la aproximativ 30 de metri sub nivelul apei, în timp ce se desfășurau lucrări de întreținere la turbine, a spus Marco Masinara, primarul din Camugnano, citat de Il Resto del Cralino. Deflagrația a fost urmată de un incendiu. Hidrocentrala, construită în 1975, este operată de compania Enel.

Trei elicoptere din Bologna și Modena au fost mobilizate pentru a ajunge la locul incidentului și a oferi asistență medicală de urgență, apoi pentru a transfera răniții la spital. Carabinierii și aproximativ șaptezeci de pompieri s-au deplasat și ei la locul evenimentului.

#Bologna, #esplosione nel primo pomeriggio di #oggi in una centrale idroelettrica semi-sommersa a Bargi, nei pressi del lago di Suviana: soccorsi 3 operai feriti, #vigilidelfuoco impegnati nelle operazioni di ricerca di possibili dispersi. Intervento in corso [#9aprile 16:30] pic.twitter.com/EsT20o16lM

— Vigili del Fuoco (@vigilidelfuoco) April 9, 2024

Ce au transmis autoritățile

Președintele Italiei, Sergio Mattarella, și-a exprimat tristețea pentru pierderea vieților și a arătat solidaritate cu cei răniți, familiile și colegii de muncă ai victimelor. El i-a încurajat pe oameni că vor fi dezvăluite toate detaliile despre cum s-a întâmplat tragicul eveniment. De asemenea și premierul Giorgia Meloni a transmis un mesaj.

„Urmăresc cu îngrijorare știrile teribile despre explozia care a avut loc la o centrală hidroelectrică”, a scris pe rețelele de socializare premierul Giorgia Meloni. Aceasta a apreciat eforturile salvatorilor și ale celor implicați în căutarea persoanelor dispărute.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *