Alexandru Petrescu, votat de Parlament preşedinte al ASF. USR: PSD și PNL și-au înfipt nulitățile în funcțiile de conducere

Alexandru Petrescu, votat de Parlament preşedinte al ASF. USR: PSD și PNL și-au înfipt nulitățile în funcțiile de conducere

Plenul reunit al Parlamentului a votat marţi seară, 19 decembrie, numirea unor noi membri în conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Mandatele fostei conduceri s-au încheiat pe 14 noiembrie, iar Nicu Marcu nu a mai fost susținut de coaliția PSD-PNL pentru funcția de șef.

Astfel, Alexandru Petrescu, sprijinit de PSD, a fost ales în funcţia de preşedinte al ASF, cu 287 de voturi „pentru”, iar ceilalți membri din conducere sunt:

Gabriel Avrămescu, prim-vicepreşedinte
Horga Maria Gabriela, vicepreşedinte
Mititelu Sorin Cirstinel, vicepreşedinte
Armeanu Ştefan Daniel, viepreşesinte

PSD și PNL au negociat împărțirea funcțiile de conducere din Autoritatea de Supraveghere Financiară. Libertatea a scris în noiembrie că printre numele vehiculate în PSD să preia funcția de președinte ASF este Alexandru Petrescu, fost ministru al comunicațiilor.

ASF a fost în mijlocul atenției publice în acest an, după ce Libertatea a atras atenția asupra felului în care Autoritatea continuă să promoveze oameni care au avut în responsabilitate supravegherea și controlul în cazul falimentului City Insurance. 

ASF a consemnat, în 7 ani, falimentele a 4 lideri de piață RCA: Carpatica, Astra, City și Euroins. 

USR: Falimentele tot românii le plătesc

Partidul de opoziție condus de Cătălin Drulă a transmis că „PSD și PNL și-au înfipt nulitățile în funcțiile de conducere”.

„PSD și PNL și-au împărțit cu cinism posturile de conducere de la ASF, numind în funcții persoane cu o pregătire precară în domeniu și care nu pot răspunde la întrebări simple din domeniul supravegherii domeniului asigurărilor sau pensiilor private. Ca penibilul să meargă până la capăt, votul pentru aceste numiri lipsite de substanță a trebuit să fie reluat pentru că un nume de pe buletinele de vot a fost scris greșit”, a transmis USR.

Deputatul USR Claudiu Năsui a adăugat că audierile candidaților pentru conducerea ASF au fost puse intenționat în aceeași zi cu dezbaterile pentru bugetul pe anul viitor, ca să „nu fie timp” pentru audieri de substanță și să fie totul pe repede înainte.

„Principalele întrebări pe care le-am pus candidaților au fost din domeniul asigurărilor, tehnice dar simple pentru oricine lucrează în domeniu. Pentru cine chiar lucrează, nu ca la ASF. Nu au știut să explice cele mai banale lucruri, dar au pretenția să reglementeze domeniul financiar. Asta ca să înțelegem de ce avem faliment după faliment în asigurări și explodează prețul RCA-ului”, a spus Năsui.

„I-am mai întrebat și dacă au de gând să plafoneze privilegiile nesimțite de la ASF: 16 salarii pe an, decontare transport, chirii, tichete cadou de crăciun, asigurări private de sănătate, abonamente la sala de sport, și toți s-au făcut că nici măcar nu știu ce salariu vor avea, iar cei care primesc un al doilea mandat nu își aminteau cât au primit ca primă de performanță sau ce salariu au avut”, a adăugat fostul ministru USR al Economiei.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *