Alexandru Rafila, despre decesele suspecte de la Spitalul Sfântul Pantelimon: „Eu am îndoieli cu privire la această situație”

Alexandru Rafila, despre decesele suspecte de la Spitalul Sfântul Pantelimon: „Eu am îndoieli cu privire la această situație”

Ministrul sănătății, Alexandru Rafila, are îndoieli privind situația investigată la Spitalul Sfântul Pantelimon din București, potrivit unei reacții oferite joi pentru Digi24. O asistentă de la Terapie Intensivă din unitatea medicală a susţinut că au murit 20 de pacienţi în perioada 4-7 aprilie, după ce medicii de acolo au scăzut doza unui medicament.

„Eu am îndoieli cu privire la această situație, mai ales că vorbim de un asistent medical care afirmă că medicii nu ar fi administrat tratamentul corect, nu pot să mă pronunț, nu sunt specialist, nu știu situația de la fața locului, însă în mod evident dacă este vorba despre o culpă medicală gravă, din partea Colegiului sau a altor instituții abilitate va exista o implicare, nu pot să mă antepronunț, deocamdată e vorba doar despre o sesizare scrisă fără precizarea autorului sesizării. Asistenta care a făcut sesizarea nu e nominalizată”, a declarat Rafila pentru sursa citată.

Alexandru Rafila spune că se pot trage concluzii pripite doar în urma unei afirmaţii neverificate.

„Nu vreau să ajungem în situația în care o reclamație neasumată de nimeni a unui asistent medical constituie un element de acuzare pentru medici, nu e corect. Nu putem să tragem concluzii pripite doar în urma unei afirmații neverificate. Nu e vorba despre o acuzație asumată și nu cunoaștem cine e autorul acestei acuzații”.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, joi, că trimite Corpul de Control la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon Bucureşti, după ce un asistett medical a sesizat că 20 de pacienţi au murit din cauza administrării necorespunzătoare a unui medicament. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dechis un dosar penal.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *