Alți 12 români au fost evacuaţi din Fâşia Gaza și vor ajunge în România. Câți au mai rămas de adus

Alți 12 români au fost evacuaţi din Fâşia Gaza și vor ajunge în România. Câți au mai rămas de adus

Al cincilea grup de români a fost evacuat miercuri, 22 noiembrie, din teritoriul controlat de gruparea palestiniană Hamas și urmează să ajungă la București, a anunțat Ministerul de Externe. În acest moment, peste 100 români mai așteaptă să plece din Fâșia Gaza.

„12 cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza și au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt, prin punctul de frontieră Rafah. Aceștia au fost preluați ulterior de către reprezentanții Ambasadei României în R.A. Egipt iar o echipă mobilă a Celulei de Criză a MAE îi însoțește până la Cairo, de unde vor fi îmbarcați spre România”, a transmis MAE miercuri seară, 22 noiembrie.

Până în prezent, 249 de români și membri de familie au fost evacuați din Fâșia Gaza, dintre cei aproximativ 360 care au solicitat acest lucru din cauza războiului cu Israel. Prin urmare, mai sunt 111 români aflați în teritoriul controlat de Hamas care așteaptă evacuarea.

Primii români evacuaţi au aterizat la București pe 8 noiembrie, al doilea grup a venit pe 12 noiembrie, al treilea grup a sosit în România pe 14 noiembrie, iar al patrulea grup a fost adus pe 17 noiembrie.

Numărul românilor despre care se știe că sunt ținuți ostatici în Fâșia Gaza este de 6. În afara celor 6, alte cinci persoane cu cetăţenie israeliano-română au fost confirmate decedate până acum, în urma războiului început pe 7 octombrie.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *