Amendă de 42 de milioane de euro pentru mai multe bănci din Grecia. Două dintre ele sunt prezente și în România

Amendă de 42 de milioane de euro pentru mai multe bănci din Grecia. Două dintre ele sunt prezente și în România

Amenzile de aproape 42 de milioane de euro au rezultat în urma unei înţelegeri. Amenzile pentru bănci sunt următoarele: 9,1 milioane de euro pentru Alpha Bank, 7,9 milioane de euro pentru Eurobank, 9,9 milioane de euro pentru National Bank, 12,9 milioane de euro pentru Piraeus Bank şi 143.182 euro pentru Attica Bank, potrivit Agerpres, care citează o publicație elenă.

 

Asociaţia bancară elenă a propus o amendă de 1,5 milioane de euro şi a propus implementarea unui program intern de investigare iar Comisia de Concurenţă a acceptat.Conform hotărârii Comisiei de Concurenţă, băncile reduc de la 1 ianuarie 2024 comisionul de acces direct (DAF).

Acest comision se referă la tranzacţiile în care clienţii îşi folosesc cardurile pentru a retrage bani de la ATM-urile care aparţin altor bănci. Autorităţile au cerut băncilor să menţină mai redus acest comision timp de trei ani. În plus, într-un comunicat separat Comisia a informat că ajustarea comisionului se aplică şi turiştilor care folosesc carduri bancare străine la ATM-urile din Grecia, de la 1 ianuarie 2024 taxa fiind redusă la doi euro.Ministrul elen al Dezvoltării a declarat că amenzile “confirmă determinarea statului, prin oricare din agenţiile sale instituţionale, de a efectua continuu inspecţii pentru a verifica implementarea legislaţiei. Inspecţiile vor continua şi când va fi necesar vor fi intervenţii rapide şi eficiente, în beneficiul cetăţenilor şi pentru a sigura buna funcţionare a pieţei la toate nivelurile”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *