Ana Bogdan a câștigat turneul WTA de la Iași pentru al doilea an consecutiv, după ce a învins-o pe Irina Begu

Ana Bogdan a câștigat turneul WTA de la Iași pentru al doilea an consecutiv, după ce a învins-o pe Irina Begu

Ana Bogdan a câştigat duminică, 23 iulie, turneul de tenis BCR Iaşi Open, după ce a învins-o în ultimul act al competiției pe conaţionala Irina Begu, principala favorită, în două seturi, cu scorul de 6-2, 6-3, informează Agerpres.

Ana Bogdan (30 ani, locul 49 WTA) era a doua favorită pe tabloul principal și a obţinut victoria după o oră şi 24 de minute de joc.

Este pentru al doilea an la rând când Ana Bogdan câștigă turneul de la Iași, de categorie WTA 125.

Ea a fost net mai bună la serviciu decât Irina Begu (32 ani, 31 WTA), care a încheiat partida cu patru duble greşeli.

Ana Bogdan s-a ales cu un cec de 13.040 de euro şi cu 160 de puncte WTA, în timp ce Begu a fost recompensată cu 6.960 de euro şi 95 de puncte WTA.

Ana Bogdan a câştigat singurul său meci anterior cu Irina Begu anul trecut, când s-au întâlnit în sferturi la turneul de la Parma, cu scorul de 6-2, 7-6 (8/6).

În urma finalei de la Iași, Ana Bogdan va urca pe locul 39 în ierarhia WTA, aceasta fiind cea mai bună clasare a ei din carieră până acum, în timp ce Begu va coborî zece poziții, până pe locul 41.

În finala de dublu, româncele Irina Bara şi Monica Niculescu au fost învinse de slovenele Veronika Erjavec şi Dalila Jakupovic, cu 6-4, 6-4.

Foto: Hepta.ro

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *