Ana Odagiu formează un cuplu alături de Cosmin Natanticu pe platoul de filmare: „Îl cunosc de o viață, de pe vremea facultății”

Ana Odagiu formează un cuplu alături de Cosmin Natanticu pe platoul de filmare: „Îl cunosc de o viață, de pe vremea facultății”

Ana Odagiu, soția lui Conrad Mericoffer, formează un cuplu alături de Cosmin Natanticu, juratul de la „iUmor”, în serialul de la Antena 1 „Bravo, tată!”. Actrița este extrem de încântată de rolul pe care l-a primit pentru producția românească.

Actriţa şi cântăreaţa Ana Odagiu face parte din producția românească „Bravo, tată!”, un serial de comedie ce va stârni hohote de râs, în fiecare duminică, începând din 22 octombrie, de la 20:00, la Antena 1. Serialul îi are ca protagonişti pe Răzvan Fodor, Liviu Vârciu, Cosmin Natanticu și Ștefan Pavel, patru bărbați din medii complet diferite, care devin prieteni prin prisma grădiniței unde copiii lor sunt înscriși.

„Într-o zi, bună zi, aș zice, m-a chemat Domnica la casting pentru un serial. Nu aveam foarte multe informații, dar atunci când am primit textul, mi-aduc aminte că am reacţionat imediat «E un text bun! Îmi place!». Spun rar asta. Am ajuns, iar acolo m-am întâlnit cu Maria Marinescu, cu care lucrasem la «Te cunosc de undeva!» și cu Bogdan Dumitrescu. M-am bucurat să-i revăd și m-am simțit foarte în largul meu. Am dat castingul cu mai mulți actori, dar cea mai reușită probă a fost cea cu Ștefan Pavel, care, iată, este unul dintre tatici”, povestește Ana Odagiu despre cum a început ceea ce avea să devină viitorul ei rol în „Bravo, tată!”. 

„Eu joc un cuplu cu Natanticu, sunt soția lui în serial”

Și a continuat: „Peste o lună și ceva, cand aproape că nu mai credeam, Maria mi-a dat vestea: «Ai primit rolul! Ne apucăm de treabă!» Și, gata! Povestea a început! Fazele amuzante apar inevitabil la filmări, mai ales la o producţie de gen. Eu joc un cuplu cu Natanticu, sunt soția lui în serial. La o repetiție cu el și Andreea Perju (fosta soție a lui, în serial), am avut «hemoragie de râs» de fiecare dată când ajungeam la o anumită secvență! Replica mea era simplă: «Ce faci, Flavius? Stai ca prostu’? Nu faci nimic?». Numai că, atunci când eu am făcut o mică pauză după «Ce faci, Flavius?», el a raspuns: «Bine». De-acolo, nu am mai putut filma nimic. Am râs încontinuu, cu lacrimi.

Cosmin Natanticu
Eliza si Cosmin Natanticu
Cosmin Natanticu

Echipa de filmare e absolut minunată. Mă simt în largul meu și asta e atmosfera de care am nevoie atunci când lucrez. Îi știu pe toți tăticii; pe Natanticu îl cunosc de o viață, de pe vremea facultății; pe Ștefan Pavel, tot de pe-atunci; pe Fodor l-am întâlnit la multe evenimente și a fost unul dintre oamenii cei mai faini pe care i-am întâlnit la «Splash! Vedete la apă», acolo unde adrenalina era maximă și unde aveam nevoie de sprijin și de generozitate, lucruri pe care atât Natanticu, care era în juriu, cât și Fodor, care era prezentator, ne-au oferit-o. Cu Liviu m-am întâlnit în cateva emisiuni tv, deci, cum spuneam, îi știu pe toți tăticii. M-am bucurat enorm să mă întâlnesc și cu Diana Cavallioti pe platourile de filmare”. 

Ana Odagiu, despre personajul său în serialul „Bravo, tată!”

Despre Cristina, personajul pe care îl interpretează, actrița povestește că „este unul ciufut și jucăuș. Și vrea copii. Mi s-a dat liber de la producție să fac un copil în viața reală. Au zis că ar fi tare potrivit pentru personajul meu”, declară, în încheiere Ana Odagiu. 

Producţia „Bravo, tată!” îi are ca protagonişti pe Răzvan Fodor, Liviu VârciuCosmin Natanticu şi Ştefan Pavel și se anunță a fi o comedie savuroasă, care va face deliciul telespectatorilor, în fiecare duminică, de la 20.00 la Antena 1. 

Cum ajung să treacă împreună prin tot felul de întâmplări și situații un fost artist devenit influencer, un văduv intelectual, un casnic întreținut și un băiat de modă veche, ce încă mai comercializează haine și parfumuri din portbagaj, telespectatorii vor afla urmărind, toamna aceasta, serialul „Bravo, tată!”, difuzat la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *