Anca Alexandrescu, „descindere” în județul lui Ciolacu. Resurse vândute pe nimic. Noii baroni care fac legea în județ – LIVE TEXT –

Anca Alexandrescu, „descindere” în județul lui Ciolacu. Resurse vândute pe nimic. Noii baroni care fac legea în județ – LIVE TEXT –

„Atunci când am decis să vin la Buzău, mi s-a spus că nu am cu cine să vorbesc acolo, pentru că nu va avea nimeni curaj să vorbească, fiindcă este un județ roșu. Până la urmă, am reușit să-l convingem să vină la noi în emisiune pe președintele CJ Buzău, însă nu și pe primar. Am văzut realizările cu care se laudă primarul. Cel mai bun brand european de oraș. Dar nu am văzut niciun oraș în care aproape peste tot sunt panouri cu realizările primarului. Pe lângă Ciolacu, de aici e și Elena Udrea și Cătălin Predoiu. Ca fapt divers, în 2016 s-a inaugurat maternitatea din Buzău. Pentru a treia oară. Prima a fost în 2012, când s-a inaugurat doar pentru alegeri, cu aparatura închiriată”, a declarat Anca Alexandrescu.

„Am venit ca să fac aici emisiune pentru buzoieni, nu împotriva cuiva. Așa cum am făcut pentru cei din Tulcea sau Constanța. Sunt atâtea personalități de aici care nu au făcut nimic pentru acest județ, încât nu-mi vor ajunge 3 ore. Am vrut să văd realitățile crunte cu ochii mei. 

Și Elena Udrea era vedetă în anii 90, era pe prima pagină a ziarelor, pe post de Miss. De aici provine și Cătălin Predoiu. Băsescu a venit de 58 de ori în 60 de zile la podul de la Mărăcineni”. 

Constantin Toma, primarul, absentează, este plecat în Israel, dar lumea îl laudă că, în ultimii 6 ani a făcut ceva pentru oraș.

Președinte Consiliul Județean Buzău Petre Emanoil Neagu

„Sunt cunoscuți trovanții, acolo este un geoparc destul de cunoscut, avem muzeul de chihlimbar, dar și celebrii cârnați de Pleșcoi”. Nu avem turism, pentru că pensiunile de la munte sunt doar de weekend. Vrem ca Buzăul să devină brand național.

 

Sebastian Silvestru jurnalist

 

„Este la a doua ediție acel gard de pe bulevardul Eroilor, acolo erau poze cu eroii, iar domnul primar Toma s-a pus pe dânsul acolo, mai rău, l-a pus pe Nicolae Ceaușescu. Lui i s-a părut că nu e greșeală. Nu aș putea spune că a făcut ceva bun pentru oraș, deși e o schimbare față de anii trecuți”

 

Cosmin Dinu actor și profesor

Guvernul a schimbat inspectorii școlari, iar în mijlocul semestrului 2 am plecat, aveam salariu de 2500 de lei, iar salariul de debutant a fost de 1700 de lei. Atunci când în inspectorate au apărut oameni care nu aveau treabă cu educația, eu am decis sa plec din învățământ.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *