Anchetă la Iași, după ce un bărbat ar fi murit lovit de maşină, iar şoferul ar fi părăsit locul accidentului. Un fost şef al Serviciului de Permise şi Înmatriculări, a fost AUDIAT

Anchetă la Iași, după ce un bărbat ar fi murit lovit de maşină, iar şoferul ar fi părăsit locul accidentului. Un fost şef al Serviciului de Permise şi Înmatriculări, a fost AUDIAT

“Poliţiştii ieşeni au fost sesizaţi prin apel unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit decedat pe o stradă de pe raza comunei Holboca. A fost emisă ordonanţa de efectuare a necropsiei medico-legale în vederea stabilirii cauzei decesului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a întregii situaţii de fapt”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi. La anchetă participă şi procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. Surse din rândul anchetatorilor susţin că au fost vizionate imagini de pe camerele de supraveghere din zonă, iar maşina implicată în accident ar aparţine fostului şef al Serviciului de Permise şi Înmatriculări Iaşi, Vasile Zacornea, potrivit BZI și news.ro. Autoturismul ar fi părăsit locul accidentului, mai afirmă anchetatorii. Vasile Zacornea ar fi dat deja declaraţii poliţiştilor în acest caz. El a declarat presei că a trecut cu maşina prin zona respectivă, dar că nu ştie nimic despre accident.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *