Ed Cassano, șeful echipei care a găsit epava Titan, cu ochii în lacrimi: „Misiunea de salvare s-a transformat într-una de recuperare”

Ed Cassano, șeful echipei care a găsit epava Titan, cu ochii în lacrimi: „Misiunea de salvare s-a transformat într-una de recuperare”

Ed Cassano, directorul Pelagic Research Service, a declarat, într-o conferință de presă, că echipa sa de căutare era „pregătită să salveze Titanul”, însă, în scurt timp, misiunea s-a transformat într-una de „recuperare a rămășițelor submersibilului” care a făcut implozie în timpul expediție către epava Titanicului, relatează Insider.

Ed Cassano a spus că pierderea comunicațiilor cu Titan a avut loc pe 18 iunie, iar la 17,45, ora locală, a fost contactat de OceanGate pentru a ajuta la căutare.

Compania sa a fost rugată să folosească sistemul său de vehicule operate de la distanță, Odysseus 6K,, singurul capabil să atingă adâncurile Atanticului

„Am început imediat să formez o echipă, Eram pregătiți să salvăm Titanul și să-l ridicăm la suprafață.”, spune Cassano.

Șeful operațiunilor de căutare e în pragul lacrimilor când povestește momentul în care „misiunea de salvare s-a transformat în recuperare”.

Cassano afirmă că nava de căutare a descoperit rămășitele Titan „la scurt timp după ce a ajuns pe fundul mării”.

„Sunt multe emoții, toți cei care au participat la căutare sunt obosiți”, și-a cerut scuze Cassano, care a adăugat că, după ce a fost clar că este o misiune de recuperare, Garda de Coastă a SUA a contactat imediat familiile echipajului de pe Titan.

“I’ll say we pushed some things, and we all pushed some things on this response.” Ed Cassano, the CEO of #Pelagic showing reporters how their system works. #Titan pic.twitter.com/j9ocVHl2Yv

— Josh Benson (@WFLAJosh) June 30, 2023

Bucăți din submersibilul Titan, care a făcut implozie în timpul unei scufundări către epava Titanicului, au fost aduse la țărm miercuri, în Newfoundland, pe coasta de est a Canadei. Echipe de specialiști urmează să analizeze „presupusele rămăşiţe umane” care au fost recuperate odată cu bucățile navei.

Titan a fost declarat pe 22 iunie ca fiind distrus în adâncurile oceanului, în momentul în care a pierdut comunicațiile, toate cele cinci persoane de la bord fiind declarate decedate.

Contactul cu submersibilul a fost pierdut pe 18 iunie, la aproximativ două ore de la scufundare.

Căutările au durat patru zile. Operațiunea era considerată una contracronometru, în condițiile în care persoanele de la bord nu aveau la dispoziție oxigen decât pentru 96 de ore.

Resturile submersibilului au fost localizate la aproximativ 3.810 metri sub apă și la aproximativ 488 de metri de Titanic, pe fundul oceanului, a anunțat Garda de Coastă.

La bordul Titan se aflau directorul executiv și pilotul OceanGate, Stockton Rush, doi membri ai unei familii pakistaneze proeminente, Shahzada Dawood și fiul său Suleman Dawood, miliardarul britanic Hamish Harding și expertul francez în Titanic Paul-Henri Nargeolet.

OceanGate Expeditions, compania care a deținut și operat Titan, are sediul în SUA, dar submersibilul era înregistrat în Bahamas.

OceanGate are sediul în Everett, Washington, dar și-a închis activitatea când a fost găsit Titan.

Foto: Profimedia

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *