Andreea Marin a slăbit 15 kilograme. Cum arată acum și de ce a luat decizia de a-și schimba stilul alimentar

Andreea Marin a slăbit 15 kilograme. Cum arată acum și de ce a luat decizia de a-și schimba stilul alimentar

Andreea Marin, în vârstă de 49 de ani, a reușit să scape de 15 kilograme după o vizită la medic. Vedeta începuse să se miște din ce în ce mai greu și abia mai putea respira. Acum, arată și se simte mult mai bine.

„Mă mir că am avut această ambiție, însă mi-am impus (…) La nivel fizic. Am fost la medic pentru că nu respiram bine. Când urcam scările, oboseam imediat. Când mă aplecam, mă durea la spatele la ridicare. Mici detalii care fac diferența pentru calitatea vieții noastre.

Nu îmi dădeam seama, pentru că eu sunt înaltă. Am 1,76 m, am această structură de femeie „lungă” și păcălește. O haină bine așezată pe tine păcălește. Te păcălește chiar și pe tine, dar nu despre asta este vorba. Este vorba despre starea ta de bine”, a spus Andreea Marin, într-un interviu acordat pentru Xtra Night Show, potrivit Spynews.

Andreea Marin mărturisește că în perioada în care a ținut dietă a renunțat la alimentele bogate în grăsimi și zahăr.

„Nu mănânc după șase seara, mănânc sănătos, fac proceduri corporale, asta în ultimele luni, pentru că atunci când slăbești mult, poți să dai într-o extremă care nu este benefică pentru corp sau pentru piele și fac și mișcare cam de două ori pe săptămână îmi iese, nu mai mult”, a mai spus vedeta, la Xtra Night Show.

La începutul lunii, Andreea Marin a declarat că pe timpul verii a slăbit 13 kilograme.

„Chiar simt că am întinerit, pentru că asta face pierderea în greutate. În această vară am pierdut 13 kg până în acest moment și îmi doresc să mai pierd câteva ca să ajung așa, ca în liceu. Așa că iată călătoria în timp în sens invers este posibilă. Într-adevăr, și tenul arată mult mai bine, cheful de viață, totul se schimbă atunci când ești din nou în echilibru. Mă bucur foarte mult.

Am făcut asta cu ajutorul unei diete corecte și cu ajutorul unui specialist, așa că am mulțumit poate și constituției mele destul de bune. Am 49 de ani însă, se ține bine bătrânica. Și am grijă să fac mișcare. Nu există secrete cu adevărat. Există până la urmă voință și a fi alături, a accepta alături de tine oameni buni în viața ta, care te învață ceea ce poate că știai odată, dar ai uitat, lecția echilibrului”, povestea Andreea Marin, conform Kfetele.

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *