Angajații din Gaza care lucrează în Israel vor fi trimiși înapoi în Fâșie, a anunțat guvernul Netanyahu

Angajații din Gaza care lucrează în Israel vor fi trimiși înapoi în Fâșie, a anunțat guvernul Netanyahu

„Nu vor mai exista lucrători palestinieni din Gaza”, a transmis biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu vineri, pe rețeaua X, fostul Twitter, relatează BBC.

În mesajul publicat de guvernul israelian se precizează că țara va „întrerupe orice contact cu Gaza. Nu vor mai exista lucrători palestinieni din Gaza. Acei lucrători din Gaza care se aflau în Israel în ziua izbucnirii războiului vor fi returnați în Gaza”.

Înainte de atacul lansat de Hamas în Israel, pe 7 octombrie, aproximativ 18.500 de palestinieni din Gaza au primit permise de intrare în Israel, potrivit datelor COGAT, organismul israelian de apărare responsabil cu afacerile civile palestiniene.

Totodată, cabinetul de securitate al Israelului a decis să „deducă toate fondurile destinate Fâșiei Gaza din fondurile Autorității Palestiniene”, se precizează într-un alt mesaj transmis vineri pe aceeași rețea.

Israel is severing all contact with Gaza. There will be no more Palestinian workers from Gaza. Those workers from Gaza who were in Israel on the day of the outbreak of the war will be returned to Gaza.

— Prime Minister of Israel (@IsraeliPM) November 2, 2023

Autoritatea Palestiniană deține controlul asupra unor zone din Cisiordania ocupată, dar nu și asupra Fâșiei Gaza, care este administrată de Hamas.

În replică la atacul Hamas de la începutul lunii trecute, Israel a impus un asediu total asupra Fâșiei Gaza, pe care a bombardat-o și unde a lansat recent și o incursiune terestră. Peste 9.000 de oameni din enclavă au fost uciși, potrivit Ministerului Sănătății din Fâșie, condus de Hamas.

Foto: Hepta

  

  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *